Înalta Curte a dat în judecată Guvernul Bolojan. Vrea banii pentru restanţele salariale câştigate de magistraţi în instanţă. Cere şi penalităţi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a acţionat în instanţă Guvernul şi Ministerul Finanţelor, acuzând un „refuz nejustificat de a pune la dispoziţia reclamantei sumele necesare pentru achitarea drepturile salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive”. În urma numeroaselor procese din ultimii ani, statul este obligat să achite magistraţilor aproximativ 2 miliarde de euro reprezentând restanţe salariale, sumele fiind plătite eşalonat, scrie HotNews.

Acţiunea instanţei supreme, aflate sub conducerea Liei Savonea, are loc în contextul deciziei Guvernului de a amâna aceste plăţi în anul curent, direcţionând fondurile către pachetul social destinat persoanelor vulnerabile, pachet impus de PSD ca o condiţie obligatorie pentru votarea bugetului.

ÎCCJ critică această abordare, considerând-o o „practică ce ridică serioase semne de întrebare privind respectarea principiilor statului de drept”. Într-un comunicat oficial, instituţia subliniază că Executivul „a adoptat măsuri cu efect de restrângere şi afectare a drepturilor judecătorilor în mod constant şi sistematic”:

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat act cu îngrijorare de atitudinea Guvernului României, care în mod constant şi sistematic a adoptat măsuri cu efect de restrângere şi afectare a drepturilor judecătorilor, începând cu intervenţiile asupra regimului pensiilor şi continuând, în prezent, cu ignorarea obligaţiilor legale de executare a hotărârilor judecătoreşti definitive. Această evoluţie nu este una izolată. Ea reflectă o practică ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la respectarea principiilor statului de drept.

Executarea hotărârilor judecătoreşti nu este opţională. Executarea nu poate fi amânată, reinterpretată sau făcută discreţionar.

Atunci când obligaţiile stabilite prin hotărâri definitive sunt, în mod repetat, supuse unor mecanisme de reeşalonare unilaterală, prin care statul, în calitate de debitor, îşi arogă dreptul de a decide singur când şi cum îşi execută propriile obligaţii, vorbim despre un comportament incompatibil cu ordinea juridică”.

Instanţa supremă atrage atenţia că hotărârile judecătoreşti nu pot fi tratate ca opţionale:

„ÎCCJ nu poate accepta că hotărârile pronunţate de instanţe să fie tratate ca simple opţiuni”.

Totodată, instituţia subliniază că drepturile stabilite prin hotărâri judecătoreşti sunt creanţe certe, protejate ca bunuri, iar întârzierea repetată a plăţilor afectează direct dreptul de proprietate şi securitatea juridică:

„Instanţa supremă, în calitatea sa de ordonator principal de credite pentru instanţele judecătoreşti, nu poate accepta ca hotărârile pronunţate de instanţe să fie tratate ca simple opţiuni. Respectarea lor este o obligaţie constituţională şi internaţională a statului român“.

În procesul deschis împotriva Guvernului, Înalta Curte a formulat patru solicitări principale. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Victor Alistar, a precizat că, în cazul în care autorităţile vor asigura fondurile necesare, acţiunea poate înceta. Cererea de chemare în judecată, depusă la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, vizează obligarea Guvernului şi a Ministerului Finanţelor să asigure integral fondurile pentru plata restanţelor, să iniţieze toate demersurile bugetare necesare, inclusiv eventuale rectificări, şi să respecte un termen de executare de maximum 10 zile, sub sancţiunea unor amenzi şi penalităţi.

Printre măsurile solicitate se numără aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere şi penalităţi de 2% pe zi.

ÎCCJ invocă drept motiv principal al acţiunii „refuzul nejustificat al Ministerului Finanţelor şi Guvernului de a pune la dispoziţia reclamantei sumele necesare pentru achitarea drepturile salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive ”. Instituţia arată că aceste sume au fost deja reeşalonate succesiv, însă nu au fost incluse nici măcar în bugetul pentru anul 2026, deşi există o obligaţie legală în acest sens.

În opinia instanţei, această situaţie afectează grav drepturile magistraţilor:

„prin acest refuz nejustificat” este „afectat dreptul de proprietate al tuturor judecătorilor care sunt în posesia unor titluri executorii neplătite de mai bine de 10 ani” şi „sunt încălcate principiile constituţionale care constituie pilonii de construcţie ai statului de drept”.

Problema restanţelor salariale are la bază un număr foarte mare de procese. Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în ultimii ani, au fost peste 20.000 de acţiuni în instanţă iniţiate de magistraţi, generate de neclarităţile legislaţiei salarizării:

„Această situaţie, care ţine atât de calitatea legislaţiei, dar şi de interpretarea ei, ne-a dus în situaţia în care în ultimii ani am avut peste 20.000 de acţiuni în instanţele din România generate de oameni din sistemul de justiţie pentru drepturi salariale care s-au bazat pe aspecte de discriminare salarială. Faptul că la un parchet special sunt salarii mai mari decât la un parchet normal a fost considerată o discriminare, pe acordarea de sporuri, pe despăgubiri pentru condiţii necorespunzătoare de muncă.

Guvernele României din ultimii ani au pregătit şi au trebuit să plătească prin titluri executorii aproximativ 10 miliarde de lei, deci aproximativ 2 miliarde de euro diferenţe salariale în acest sistem.

S-au făcut parţial eşalonări, de exemplu cea de anul trecut (n.r. – 2024) nu a fost încă achitată şi, de asemenea, înţeleg că mai există încă un stoc de sentinţe pentru ca aceste sume au fost recalculate, au fost evaluate, alte miliarde de lei. Ceea ce înseamnă un sistem impredictibil de salarizare, ceea ce înseamnă pentru statul român sume importante de bani pe care nu le poate prevedea, pentru care nu există estimări de la un an la altul”.

Restanţele au fost programate pentru plata până în anul 2029, suma anuală fiind de aproximativ 1,6–1,7 miliarde de lei, potrivit datelor ÎCCJ. În anul 2024, Guvernul Ciolacu a utilizat fondul de rezervă pentru a acoperi aceste plăţi.

Originea acestui val de litigii datează din 2006, când Guvernul Tăriceanu a introdus un sistem de salarizare bazat pe un coeficient multiplicator aplicat la o valoare de referinţă (VRS) de 268 lei. Aplicarea neuniformă a acestui sistem a generat diferenţe salariale între magistraţi cu funcţii similare, ceea ce a dus la primul val de procese.

Situaţia s-a repetat în 2017, odată cu adoptarea Legii salarizării unitare de către Guvernul Grindeanu, care a majorat VRS cu 25%, dar fără o aplicare uniformă. Începând cu 2018, a urmat cel mai amplu val de procese, generat de solicitările de uniformizare a salariilor.

În 2023, pentru a corecta aceste discrepanţe, conducerea ÎCCJ a decis majorarea indicelui VRS la 605,2 lei pentru toţi angajaţii din sistemul de justiţie care nu beneficiaseră anterior de această creştere, aplicată retroactiv pe ultimii cinci ani. O măsură similară a fost adoptată şi de Ministerul Public.

Consecinţa directă a fost recalcularea salariilor şi acordarea retroactivă a unor majorări de aproximativ 25%.