În Tailanda avansează spre plaje petrolul deversat în mare, turiştii fug
Tailanda este mobilizată pentru a se apăra de deversarea de petrol care ameninţă paradisurile turistice şi bancurile de peşti, ca urmare a scurgerii a 50 de tone de ţiţei dintr-un tanc al companiei tailandeze ASV Global Chemical, în largul coastei din provincia Rayong, în partea de est a ţării.
Sute de soldaţi şi voluntari curăţă plajele de Ao Phrao în partea de vest a insulei Koh Samet, de cele 50 de tone de petrol, care au invadat-o. Dar dezastrul progresează, iar imaginile luate din avion arată o pată neagră de 2,5 km care se profilează pe o largă întindere de pe coastă.
Organizaţia Greenpeace, potrivit căreia cantitatea de petrol ajunsă în mare este mult mai mare decât cele 50 tone declarate de Compania naţională Ptt Global Chemical, avertizează că, odată ce urgenţa va trece cele mai multe daune vor fi cauzate coralilor şi peştilor.
Organizaţia de protejare a mediului intervine declarând că "Este timpul de a opri nebunia extracţiei ţiţeiului, atât în Tailanda cât şi în Arctica".
Şi în timp ce devine clar că, curăţirea insulei Koh Samet în trei zile, aşa cum a declarat Ptt, este un obiectiv imposibil, rezervările în staţiunile de pe insulă au scăzut. Insula este vizitată în fiecare an de un milion de turişti mai ales din China şi Rusia, dar, de asemenea, şi de tailandezi.
Petrolul a fost colectat în mii de găleţi şi în pungi, dar nisipul şi rocile rămân negre. De pe plajele afectate au fost evacuaţi turiştii care se găseau, luni, în cele trei hoteluri de nivel mediu-ridicat. Şi, deşi plajele din sectorul estic nu sunt implicate, mulţi dintre oaspeţi au decis să se întoarcă pe continent.