În şedinţa de miercuri, Bursa de la Bucureşti a închis pe verde
alte articole
La şedinţa de tranzacţionare de miercuri, indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis pe verde cu creşteri cuprinse între 0,74% ( BET-C) şi 1,03% (BET-FI)
Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 18,73 milioane lei (4,13 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 6,30 milioane lei, cotaţia lor urcând cu 1,03%, la 0,5400 lei(acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,86%, până la 4.925,24 puncte, iar indicele de tip benchmark BET-BK cu 0,83%, la 1.017,78 puncte.
Indicele compozit BET-C a câştigat 0,74%, ajungând la 2.670,11 puncte, în timp ce indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra un avans de 1,03%, până la 24.305,28 puncte.
Indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 0,80%, ajungând la 586,63 puncte, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,92%, până la 465,58 puncte.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 0,95%, la 9.616,86 puncte.