Bursa de la Bucureşti a închis indecis şedinţa de marţi, au scăzut BET-C şi BET-XT
Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis incert şedinţa de tranzacţionare de marţi, cinci indici consemnând creşteri cuprinse între 0,06%(BET) şi 0,80% (ROTX), în timp ce BET-XT şi BET-C au scăzut cu 0,02% şi, respectiv, 0,08%.
Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 6,77 milioane lei (1,49 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 3,17 milioane lei, cotaţia lor urcând cu 0,28%, la 0,5345 lei(acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,06%, până la 4.883,12 puncte, iar indicele de tip benchmark BET-BK a urcat cu 0,56%, la 1.009,40 puncte.
Indicele compozit BET-C a pierdut 0,08%, ajungând la 2.650,57 puncte, în timp ce indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra un avans de 0,09%, până la 24.057,41 puncte.
Indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a urcat cu 0,24%, ajungând la 581,95 puncte, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,02%, la 461,33 puncte.
Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 0,80%, la 9.523,21 puncte.