În Rusia a fost lansat un film despre legăturile dintre Kadirov şi Putin

Tinere cecene trecând pe lângă ruine în Groznâi, 2001 (DMITRY KOSTYUKOV/AFP/Getty Images)
Maria Maevschi
25.05.2015

Organizaţia nonguvernamentală rusă „Rusia Deschisă”, înfiinţată de Mihail Hodorkovski, a lansat filmul „Familia”, care descrie situaţia reală din Cecenia de astăzi, pe atotputernicul lider al republicii, Ramzan Kadirov şi legăturile acestuia cu autorităţile federale, inclusiv cu preşedintele rus Vladimir Putin, având în vedere că acesta îl numeşte pe Kadirov fiu.

Filmul poate fi găsit pe site-ul oficial al organizaţiei.

Pelicula propune răspunsuri la întrebări sensibile de genul - „De ce îi este frică lui Putin de Ramzan Kadirov, ce este o „armată vasală” şi cine sunt „krashniki”, cât costă un loc în unităţile „de elită” şi de ce Bulevardul Putin din Grozny nu poate fi numit Bulevardul Victoriei”.

Realizatorii filmului declară că mitul despre restaurarea Ceceniei este chiar un basm, iar „tabloul reconstrucţiei oraşului Grozny”, transmis de canalele federale, nu reprezintă decât o singură stradă – „Bulevardul Putin”, relatează LB.ua.

„Petrecând câteva zile în Cecenia, se poate afirma, cu încredere, că miliardele din ajutorul federal au fost cheltuite pe acea imagine falsă şi pe viaţa de şeic arab dusă de Ramzan Kadirov. Acest ajutor nu a ajuns la oamenii de rând,”, se menţionează în film.

Potrivit realizatorilor filmului, Grozny nu este altceva decât patru zgârâie-nori pustii, pe când restul Cecenei zace mai departe în ruine. În această ţară funcţionează un sistem complet de „colectare de tribut”, aplicat tuturor cetăţenilor, de la oameni de afaceri până la funcţionari de rând. Orice cetăţean al Ceceniei poate fi bătut, răpit sau ucis. În film mai pot fi auzite şi o mulţime de mărturii ale celor care au avut de suferit de pe urma oamenilor lui Kadirov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor