În R. Moldova a fost confirmat primul caz de infectare cu virusul Wuhan

. (pixabay.com)
Ştefan Sârbu
07.03.2020

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS) a confirmat sâmbătă seara, primul caz de infectare cu virusul Wuhan în Republica Moldova. Este vorba despre o femeie, revenită pe 7 martie din Italia, în vârstă de 48 ani. „Laboratorul ANSP va efectua o probă suplimentară de reconfirmare.”

Potrivit Ministerului Sănătăţii, pacienta este internată într-o „instituţie spitalicească strategică”, unde primeşte tratamentul corespunzător. Aceasta suferă de mai multe boli cronice: diabet zaharat, supraponderare de gradul 2 şi hipertensiune.

„Persoana a fost preluată de la Aeroport, de către serviciul 112, pe un coridor separat, fiind în stare de sănătate gravă, bronhopneumonie bilaterală, cu insuficienţă respiratorie acută, febră, tuse, slăbiciune generală şi transportată la instituţia medicală”, se mai arată într-un comunicat al instituţiei.

MSMPS solicită tuturor pasagerilor cursei Wizzair, W6 3796, Milano-Chişinău, aterizată sâmbătă din Italia la ora 11.47, să rămână izolaţi la domiciliu şi să informeze imediat medicul de familie pentru a fi examinaţi şi monitorizaţi.

După ce mai mulţi internauţi s-au revoltat pe reţelele de socializare pentru faptul că pasagerii au fost lăsaţi să plece acasă fără a fi testaţi sau înregistraţi, Ministerul Sănătăţii a ţinut să sublinieze că în comun cu Poliţia de Frontieră şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică sunt în proces de colectare a datelor pasagerilor de pe cursa menţionată aceştia fiind ulterior plasaţi în carantină, conform recomandărilor OMS.

Premierul Ion Chicu a dat asigurări că instituţiile statului, inclusiv poliţia şi medicii, vor interacţiona pe parcursul acestei nopţi cu pasagerii cursei respective „pentru a acţiona în strictă conformitate cu cerinţele şi recomandările OMS”.

Prim-ministrul s-a adresat cetăţenilor să manifeste responsabilitate maximă şi să se conformeze instrucţiunilor autorităţilor competente. „În caz de ignorare/sabotare a cerinţelor reprezentanţilor statului riscaţi să puneţi în pericol sănătatea oamenilor, cu consecinţele legale corespunzătoare.”

Autorităţile de la Chişinău susţin că duminică dimineaţa la Guvern va avea loc şedinţa naţională extraordinară de Sănătate Publică, unde vor fi prezentate toate informaţiile şi măsurile care urmează a fi întreprinse.

Datele actualizate emise de Protecţia civilă italiană pe 7 martie sunt dramatice: există 4.636 infectaţi, 197 morţi, 523 vindecaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor