În iunie 2012 trebuie prezentat noul proiect privind reforma în sănătate, spune Lybek
alte articole
Reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Tonny Lybek, a declarat marţi că în luna iunie a acestui an trebuie prezentat noul proiect privind reforma în sănătate şi că România cheltuie prea mult în acest sector, comparativ cu alte ţări.
"România cheltuie prea mult în sănătate, comparativ cu alte ţări. Trebuie să ne uităm la eficienţa acestor cheltuieli, deoarece unele s-ar putea să nu fie dintre cele mai eficiente. În iunie 2012 trebuie prezentat noul proiect privind reforma sanitară", a spus Lybek în cadrul conferinţei “Finanţarea dezvoltării în România”, organizată de Financial Times.
Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar a fost retras în ianuarie din dezbaterea publică, după ce preşedintele Traian Băsescu i-a cerut public fostului premier Emil Boc să retragă controversatul proiect ce vizează reforma în sănătate.
“Nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia sau foarte puţini o vor, probabil medicii mai tineri sau cei la mijloc de carieră. Spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea. Înţeleg prin toate semnalele publice că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sătătate”, a argumentat Băsescu.