Împuşcaţi de un securist dintr-un pariu. Mărturii zguduitoare despre Revoluţia Română

La 35 de ani de când pe străzile Timişoarei se murea pentru libertate, în Muzeul Comunismului din Capitală, în încăperi ce ţin în viaţa, întru neuitare, atmosfera deprimantă a vremurilor ceauşiste, au răsunat strigătele care în decembrie ‘89 zguduiau conştiinţa românilor. Strigătele timişorenilor ieşiţi în stradă care-şi cereau dreptul la o viaţă în libertate, lumină şi adevăr.

Muzeul Comunismului din Bucuresti (Muzeul Comunismului)

Muzeul Comunismului din Bucuresti (Muzeul Comunismului)

"Nu mai trageţi, sunteţi români ca noi", se aude - un ţipăt de durere şi speranţă - vocea unei timişorence, din filmul de epocă proiectat pe un ecran. Vă invităm să vizionaţi momentul aici.

Dar s-a tras. S-a murit. Prima victimă împuşcată a fost Lepa Bărbat. Femeia ieşită pe străzile Timişoarei de mână cu fiica ei şi cu soţul a căzut la ora 17.00, cu o oră înainte ca Ceauşescu să ordone să se tragă. Soţul său a căzut secerat şi el. Fetiţa lor de 12 ani, Ioana, a scăpat mai uşor, a fost rănită doar la braţul drept. Ioana o rugase pe mama ei să meargă în centru să vadă cum cade comunismul. Şi-a văzut în schimb părinţii căzând într-o baltă de sânge.

Asupra familiei Bărbat a tras un securist - căpitanul de contrainformaţii Vasile Joiţoiu - care făcuse un pariu cu soldaţii: că poate secera toată familia dintr-o rafală. Joiţoiu a fost condamnat la 18 de ani închisoare de Tribunalul Militar, în 1991, însă a fost achitat de Tribunalul Militar Bucureşti.

La 35 de ani de la acea grozăvie, în Muzeul Comunismului a răsunat vocea Ioanei Bărbat. Fetiţa de atunci este astăzi femeie în toată firea. Stabilită în Italia de multă vreme, an de an, în preajma Crăciunului, revine în ţară pentru a face pomană părinţilor ei. Mamei, ucisă pe loc, şi tatălui care, scăpat "doar" rănit de gloanţele securistului parior, a murit câţiva ani mai târziu, tot în decembrie, luna revoluţiei timişorene.

Pentru Ioana, Crăciunul înseamnă colivă şi lacrimi şi amintiri dureroase. Dar şi un prilej de a mărturisi despre cele întâmplate pentru ca lumea să nu uite. Noi, generaţiile care am prins comunismul, să ne reamintim. Iar cei tineri să afle cum a fost.

Invitată să vorbească online la evenimentul "Femei la Revoluţie", organizat de Nicoleta Giurcanu - care, adolescentă la Revoluţie, a avut parte de bătăi cumplite în arest - Ioana Bărbat s-a adresat unei săli pline de tineri cărora le-a spus povestea ei. Povestea recâştigării libertăţii noastre. Cu preţul morţii, al pierderilor şi unor dureri încă vii. Ioana nici măcar nu are la ce mormânt să-şi plângă mama. Cenuşa Lepei Bărbat a fost aruncată de comunişti într-un canal...

O repovestim, aşa cum a spus-o Ioana

"Sunt fiica celei ce a fost Lepa Bărbat, prima persoană care a murit la Revoluţie, împuşcată în cap dintr-un pariu. Un domn pe nume Joiţoiu, care se pare că era securist în cadrul Armatei, a făcut pariu cu militarii care se aflau în Piaţa Libertăţii că ne va omorî dintr-o singură rafală. A pierdut pariul. Cineva, acolo Sus, şi-a propus să mă lase în viaţă. Anul acesta mi-am dat seama sau poate că am înţeles de ce m-a lăsat Dumnezeu în viaţă, sau Universul, sau fiecare în ce crede, pentru că nu sunt un om foarte realizat, o somitate, salvez vieţi sau ceva... Cred că m-a lăsat în viaţă ca să povestesc ce a fost şi să nu mai ajungem vreodată în punctul din care am plecat acum 35 de ani.

Lepa Bărbat şi fetiţa ei, Ioana

Întuneric. Cine a trăit în perioada aceea şi-aduce aminte cred că întunericul, frigul, cozile interminabile pentru o pâine, pentru o sticlă de lapte şi, cred, cel mai rău, faptul că nu puteai să-ţi exprimi punctul de vedere sau ceea ce simţi. Nu aveai dreptul la opinie, totul era în şoaptă, postul Europa Liberă se asculta pe baterii în întuneric, ca să nu te audă vecinii, că se putea să fii luat şi nu se ştia dacă mai vii acasă.

Pentru mine, ziua de 17 decembrie e un moment de cotitură, un punct zero de plecare pentru că până atunci am avut o copilărie obişnuită. Nu simţeam neapărat lipsa multor lucruri. Părinţii, cum puteau, o bomboană, una, alta, îţi aduceau. Dar îmi aduc aminte, în 1987 am fost la mare cu mama. Pe vremea respectivă erau shopuri de unde aveau voie doar străinii să cumpere. Tu, ca român, nu aveai voie să cumperi. Şi i-am spus mamei: "Mama, nu e aşa că dacă am fi avut banii aia mi-ai fi cumpărat şi mie o gumă de mestecat?"

Ani de zile m-a ros ideea că mama mea nu a avut bani să îmi cumpere guma de mestecat. Mai apoi m-am gândit ce a fost în sufletul ei că nu a avut bani să îi ia o gumă de mestecat fiicei ei.

Apoi a venit 17 decembrie şi am pierdut-o definitiv. E una dintre cele 42 de persoane arse la crematoriul din Bucureşti, ceea ce e mai rău, pentru că nu ştiu unde să merg să îi spun: "Ceau, mama, am venit să te văd." Te duci în locul unde a murit, te duci unde e o piatră, în Cimitirul Eroilor din Timişoara, te duci la Biserica Martirilor, unde au luat din canal ce au găsit şi ce au putut şi au adus la biserică şi au făcut un mormânt frumos acolo. Şi asta este...

Şi chinul care a urmat după aceea... Am fost plimbată dintr-o parte în alta, să nu fiu găsită, pentru că eram căutată. Membrii familiei erau căutaţi. Şi cam asta a fost până a picat Ceauşescu. Am fost mutată dintr-o casă în alta. Sora mea mergea în fiecare zi la spital, întreba de corpul mamei mele, de tata, care era internat pe terapie intensivă. Era împuşcat în intestin.

(...) În momentul de faţă, România nu o văd bine. Ce am trăit eu o perioadă de 3 săptămâni în perioada alegerii a fost retrăirea Revoluţiei, dar ca adult şi mult mai conştientă de ce s-ar întâmpla. Şi nu pot să cred că sunt oameni care spun că era mai bine atunci şi, sub o formă sau alta, şi-ar dori să se întoarcă la ce a fost. Poate mă înşel, dar asta e părerea mea", şi-a încheiat Ioana Bărbat povestea.

Mărturia Ioanei poate fi auzită aici.

Muzeului Comunismului din Bucureşti găzduieşte în perioada 0 decembrie 2024 – 31 ianuarie 2025 expoziţia "Martori şi eroi - 35 de ani de la Revoluţia din 1989". Mai multe informaţii, aici.

17 decembrie 1989: începutul masacrului

Această zi este considerată prima zi neagră a Revoluţiei şi a fost declarată oficial zi de doliu în Timişoara, se arată în comunicatul organizatorilor evenimentului de la Muzeul Comunismului.

• În urmă cu 35 de ani, Radio Europa Liberă difuza primele mărturii ale masacrului din 17 decembrie de la Timişoara. O înregistrare le-a rămas întipărită în minte celor care au putut asculta cum o femeie le spunea soldaţilor că şi ei sunt români şi că nu trebuie să tragă în popor.

• În dimineaţa acelei zile, trei coloane militare au fost mobilizate pe străzile oraşului pentru a intimida populaţia. În faţa Comitetului Judeţean de Partid, oamenii s-au adunat să ceară socoteală pentru lipsurile şi traiul greu, scandând „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!”

• Protestatarii au intrat în jurul orei 16:00 în clădirea Comitetului Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului, broşurile de propagandă, scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste.

• Au fost distruse tablourile cu imaginea dictatorului.

• Este pentru prima dată când se decupează stema socialistă de pe drapel.

• La ora 18:30, militarii au primit ordin de la ministrul Apărării, Vasile Milea, să deschidă focul, indicativul "Radu cel Frumos" (alarmă de luptă parţială).

• în Judeţul Timiş s-a declarat „stare de necesitate.”

• Nicolae şi Elena Ceauşescu au ordonat utilizarea muniţiei de război împotriva demonstranţilor.

• În doar câteva ore, zeci de oameni au fost ucişi, iar sute au fost răniţi. Centrul Timişoarei a devenit scena unui masacru.

Represiunea şi crimele ascunse

• Spitalele, depăşite de numărul mare de răniţi, au devenit locuri de groază.

• Medicii au relatat că au auzit focuri de armă în interiorul spitalului, iar pagini din registrele de internări au fost distruse pentru a ascunde urmele crimelor.

• În noaptea de 18/19 decembrie s-a pus în aplicare Operaţiunea Trandafirul, vor fi furate 43 de cadavre din Spitalul Judeţean Timiş şi incinerate la Crematoriul Cenuşa din Bucureşti. Urma să se lanseze zvonul că aceştia au fugit din ţară, încercându-se astfel ştergerea urmelor.

• Pe 20 decembrie 1989, din ordinul Elenei Ceauşescu, cenuşa celor 43 de eroi ucişi în ziua de 17 decembrie 1989 la Timişoara va fi aruncată la o gură de canal din Popeşti Leordeni. Cu toate acestea, curajul timişorenilor a declanşat un val de solidaritate naţională, care a dus la răsturnarea regimului comunist.

• Asociaţia 17 decembrie din Timişoara susţine cu documente că în acea zi au murit 73 de persoane iar alte 325 au fost rănite.

• din 73 de eroi martiri ai Timişoarei, ucişi în ziua de 17 decembrie, 15 au fost femei.

• din 253 de răniţi în ziua de 17 decembrie, 49 au fost femei.