Imigraţia în Franţa, cinci ani de ofensive
Din 2007 până în prezent, guvernul francez a trecut de la lupta împotriva imigraţiei ilegale la cea contra imigraţiei legale, mai ales profesionale, de la desfiinţarea taberelor ilegale de romi la vânarea străinilor aflaţi ilegal şi chiar legal pe teritoriul Franţei, scrie ziarul Liberation în ediţia de miercuri.
În ultima perioadă, naturalizările, simbol al unei integrări reuşite, sunt tratate în mod necorespunzător. Chiar tinerii absolvenţi străini, ieşiţi din mari şcoli franceze şi care doresc să muncească în Franţa, sunt în atenţia Ministerului de Interne. La începutul lui ianuarie, ministrul de interne, Claude Guéant, se lăuda că în 2011 au fost înregistrate 33.000 de expulzări, un record, cu 10.000 mai mult decât în 2007.
Asociaţia pentru apărarea drepturilor străinilor, CIMADE, a publicat marţi un bilanţ al politicii din domeniul imigraţiei din ultimii cinci ani.
În 2007, s-au înregistrat 23.200 expulzări. Acţiunile de expulzare au fost iniţiate în luna mai de Brice Hortefeux, proaspăt numit în postul de ministru al imigraţiei, integrării şi identităţii naţionale. La 20 noiembrie, este adoptată legea privind imigraţia, denumită 'legea Hortefeux', care provocase mai multe reacţii mai ales din cauza unui amendament care autoriza efectuarea de teste genetice în cadrul procedurii de reîntregire a familiei. La sfârşitul lui decembrie, se publică decretul privind crearea fişierului Eloi, care cuprinde date cu caracter personal (nume, prenume şi data naşterii copiilor) referitoare la străinii aflaţi ilegal în Franţa. La sfârşitul lui 2009, Consiliul de stat a respins două prevederi din decretul privind acest fişier, restul rămânând în vigoare.
În 2008, au fost efectuate 29.796 expulzări. În luna februarie a acestui an, Hortefeux readuce în discuţie ideea referitoare la aplicarea de cote anuale de imigranţi admişi în Franţa, pe criterii profesionale, dar şi de naţionalitate. Ceea ce a fost numit 'imigraţia aleasă'. Pierre Mazeaud, fost preşedinte al Consiliului constituţional, prezidează o comisie pentru cadrul constituţional al noii politici privind imigraţia şi, în iulie, consideră că acest lucru este de nerealizat şi în acelaşi timp oportunist. Hortefeux îşi adaptează vocabularul şi nu mai vorbeşte de cote, ci de 'obiective în cifre' stabilite într-un proiect de lege-program multianuală 2009-2012. În aprilie, muncitori aflaţi într-o situaţie ilegală declanşează o serie de greve pentru reglementarea situaţiei lor, mai ales în Ile-de-France, dar Sarkozy exclude orice 'reglementare în masă'. La 1 iulie, când a luat sfârşit perioada tranzitorie pentru resortisanţii comunitari din Europa de Est, românii şi bulgarii sunt, în teorie, liberi să circule, dar, ca să rămână în Franţa, ei trebuie în continuare să solicite permis de muncă. La 30 octombrie, este emis un decret care impune cunoaşterea limbii franceze şi un test de cunoaştere a 'valorilor Republicii' în ţara de origine pentru cei care vor să-şi reîntregească familia şi pentru cei căsătoriţi cu un francez.
În 2009, cifra expulzărilor s-a ridicat la 29.288. În ianuarie, în postul de ministru al imigraţiei este numit Eric Besson. Atunci, asociaţiile au început să avertizeze asupra măsurilor de descurajare a membrilor lor sau a simplilor cetăţeni care doreau să-i ajute pe cei aflaţi în situaţie ilegală în Franţa. În septembrie, cu ocazia universităţii de vară a Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP), Brice Hortefeux, care era atunci ministru de interne, a făcut nişte afirmaţii ofensatoare la adresa unui tânăr activist al cărui tată este algerian: 'Când este doar unul, merge, dar când sunt mai mulţi, atunci sunt probleme'. Ministrul s-a apărat spunând că nu se referea la arabi, ci la locuitorii din Auvergne. A fost condamnat la plata unei amenzi de 750 de euro în iunie 2010, dar, în urma apelului, a fost exonerat de delictul de ofensă rasială. Curtea a decis că afirmaţiile fostului ministru de interne au fost 'dispreţuitoare' şi 'ofensatoare'. La 22 septembrie, a fost desfiinţată o tabără din Calais, unde trăiau în condiţii precare mai mulţi exilaţi afgani, care sperau să ajungă în Anglia. Dar problema imigranţilor din Franţa nu a fost rezolvată. La 25 octombrie, Eric Besson anunţă organizarea unei 'mari dezbateri despre valorile identităţii naţionale'. Au urmat, de fapt, trei luni de polemici, care nu s-au finalizat în niciun fel. În noiembrie, Eric Besson porneşte cruciada împotriva a ceea ce el numeşte 'căsătoriile gri', făcute în scopul obţinerii unui permis de şedere sau a cetăţeniei franceze. La 15 decembrie, afganii aflaţi ilegal în Franţa sunt trimişi înapoi în ţara lor, deşi acolo este război.
În 2010, s-au înregistrat 28.000 de expulzări. Francezii născuţi în străinătate sunt revoltaţi deoarece la fiecare reînnoire a cărţii de identitate şi pentru eliberarea unui paşaport biometric, ei trebuie să facă dovada naţionalităţii lor. După mai multe săptămâni în care lucrătorii fără documente legale de muncă au ocupat Piaţa Bastilia din Paris, guvernul a fost de acord la 18 iunie să le acorde nişte concesii. După incidentele din 10 iulie, declanşate după moartea unui tânăr rom, la Saint-Aignan (Loir-et-Cher), omorât de un jandarm, romii devin ţinta guvernului. Nicolas Sarkozy cere desfiinţarea taberelor ilegale de romi şi expulzarea 'romilor care aduc atingere ordinii publice sau comit infracţiuni'. La 30 iulie, într-un discurs pronunţat la Grenoble, Nicolas Sarkozy anunţă o serie de măsuri de securitate care îi vizează pe imigranţi. El cere retragerea cetăţeniei franceze străinilor care atentează la viaţa unui poliţist sau jandarm. La 5 august, Ministerul de Interne publică o circulară care le cere prefecţilor evacuarea celor 300 de tabere ilegale, mai ales de romi, în termen de trei luni. Delictul de discriminare este atât de flagrant încât Europa şi chiar Papa intervin. Între timp, taberele sunt evacuate, iar romii se instalează în altă parte.
În 2011, numărul expulzărilor a crescut la 32.922. În aprilie, Claude Guéant anunţă că va reduce imigraţia legală, vizând în special pe cea profesională, care, potrivit lui, este inutilă din cauza crizei. El stabileşte un obiectiv de 30.000 de expulzări în cursul anului. La 31 mai, Claude Guéant şi Xavier Bertrand, ministrul muncii, trimit o circulară privind 'controlul asupra imigraţiei profesionale', care recomandă o interpretare restrictivă a regulilor de eliberare a permiselor de şedere pentru salariaţi şi schimbarea statutului de 'student' în 'salariat'. La 16 iunie este adoptată legea Besson privind imigraţia, după un an de dezbateri parlamentare. Principalele măsuri se referă la interdicţia reîntoarcerii, mărirea duratei maxime de reţinere la 45 de zile, respingerea dreptului de şedere pentru străinii bolnavi. În septembrie, Claude Guéant se focalizează pe 'problema delincvenţelor comise de români'. În noiembrie, se anunţă înăsprirea dreptului de azil. În decembrie, afirmând că numărul de infracţiuni comise de străini este mai mare decât media înregistrată în Franţa, Claude Guéant îşi anunţă intenţia de a extinde lista de delicte pentru care se poate interzice intrarea pe teritoriul francez.
