Hollande o va suna pe Merkel duminică-seara, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale
alte articole
François Hollande o va suna în seara zilei de duminică pe Angela Merkel, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale din Franţa, a declarat un consilier apropiat al candidatului socialist, relatează Liberation.
”Chiar în cursul aceste seri (n. r. - duminică), dacă va fi ales preşedinte al Republicii, François Hollande îl va contacta pe cancelarul Germaniei, pentru că acolo se află cheia redresării Europei”, a declarat după vot Jean-Marc Ayrault, primarul oraşului Nantes, despre care presa franceză scrie că ar urma să ocupe un post ministerial.
Angela Merkel l-a sprijinit pe preşedintele Nicolas Sarkozy în campania electorală şi a refuzat să se întâlnească cu François Hollande.
Guvernul de la Berlin ia în calcul o victorie a candidatului socialist şi este dispus să sprijine mai multe iniţiative privind creşterea economică în Europa, notează Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.
”Sunt convins că ţările noastre pot veni cu soluţii bune şi în viitor pentru Europa şi pentru euro”, a declarat pentru FAS ministrul german de externe, Guido Westerwelle.