Harunjen şi-a anunţat demisia din funcţia de procuror general: O fac cu onoare, demnitate şi responsabilitate
alte articole
Procurorul general, Eduard Harunjen, şi-a anunţat demisia joi 11 iulie, specificând că ar face acest lucru pentru curmarea riscurilor de ordin juridic care ar fi fost provocate de hotărârea de marţi a Parlamentului - una evident ilegală şi anticonstituţională -, dar şi pentru a proteja imaginea Procuraturii Generale şi munca întregului corp de procurori.
În acest context, Harunjen acuză actuala guvernare, de faptul că ar încerca să-şi subordoneze politic procuratura. În opinia procurorului general, pe parcursul ultimelor luni procuratura ar fi fost supusă unor atacuri fără precedent, „concertate în mod evident de grupuri de interese sau politicieni speriaţi de o procuratură profesionistă şi independentă”, cu toate că cei care i-au cerut procurorului general să plece de la cârma Procuraturii au fost societatea civilă şi cetăţenii care au semnat şi o petiţie în acest sens.
Totodată, Harunjen i s-a adresat şefului statului, Igor Dodon, punctând că acesta nu poate emite legal decretul de demitere a procurorului general în aceste condiţii şi nu poate emite un decret contrar Constituţiei care să creeze cel mai periculos precedent din istoria activităţii Procuraturii Generale, prin care orice grup de politicieni să poată demite sau anula activitatea procurorului general în funcţie de propriile interese şi scopuri.
ADRESAREA PROCURORULUI GENERAL
Nu noi alegem timpul, ci timpul ne alege pe noi.
Ultimele zile au fost cele mai zbuciumate din istoria Procuraturii Republicii Moldova.
După o perioadă de 3 ani de muncă titanică de reformare, împreună cu partenerii noştri occidentali, datorită căreia am obţinut o instituţie a procuraturii cu adevărat funcţională, care, în pofida contestaţiilor de ultima oră, lucrează în interesul cetăţeanului Republicii Moldova şi nu a politicienilor, cu regret asistăm la o perioadă în care anumiţi politicieni încearcă să-şi subordoneze politic procuratura.
Pe parcursul ultimelor luni procuratura a fost supusă unor atacuri fără precedent în cei 28 de ani de independenţă a statului, concertate în mod evident de grupuri de interese sau politicieni speriaţi de o procuratură profesionistă şi independentă. De la atacuri mediatice şi ponegrirea imaginii instituţiei procuraturii, evident orchestrate şi sponsorizate de persoanele menţionate, s-a ajuns la agresare fizică a procurorilor în plină stradă ziua în amiaza mare, s-a ajuns la devastarea şi incendierea sediilor procuraturii, la ameninţări cu răfuială, şi altele.
Cauzele acestor derapaje sunt efectul faptului că unii s-au speriat de munca procurorilor care avansează în investigarea unor grave infracţiuni comise, inclusiv, de politicieni, şi acţionează în cel mai barbar mod, ilegal şi neconstituţional, demonstrând că se îngrijesc mai mult de propriile interese, meschine de altfel, decât de interesul societăţii şi nu vor să-şi respecte propriile angajamente asumate în faţa societăţii şi a partenerilor occidentali.
Nu au contat pentru ei nici îngrijorările Comitetului GRECO faţă de modul abuziv în care Parlamentul de la Chişinău presează Procuratura Generală, îngrijorări care, pentru comparaţie, au fost puse în capul mesei în România şi alte state în care în ultimii ani s-au făcut progrese reale în edificarea unor instituţii cu adevărat independente şi eficiente.
Nu i-a oprit pe unii politicieni ai zilei de azi nici apelurile experţilor cu renume din societatea civilă. În consecinţă, clasa politică a căzut până la nivelul absurdului marţi 9 iulie anul curent în Parlament, votând o hotărâre de care, pe de o parte, râd şi cei începători în ştiinţa juridică, dar care este totodată şi foarte gravă ca efect, riscând să ofere temeiuri de revizuire a speţelor juridice pentru infractori de drept comun, fapt ne-imaginat pentru un stat care se vrea a fi unul de drept. Sau poate asta şi se doreşte?
În realitate, poate scopul lor nu este demiterea procurorului general, dar găsirea unei modalităţi prin care anumite dosare de rezonanţă să poată fi revizuite şi anulate pe un fals motiv legat de modul în care a fost numit procurorul general.
Or, anume Procurorul General şi-a numit prin ordin adjuncţii săi, şefii de subdiviziuni şi de fapt toţi procurorii din sistem, care în cei 3 ani au semnat zeci de mii de acte procesuale, zeci de mii de acte de învinuire şi rechizitorii.
Toate aceste acte vor fi lovite de nulitate după principiul fructul pomului otrăvit, principiu juridic fundamental universal, care se aplică de mii de ani în toate statele. Nu şi în Moldova, unde azi legile şi hotărârile se bazează nu pe principii notorii, ci pe emoţii şi profunde viziunii politice.
Stimate Domnule Preşedinte,
Prin hotărârea de marţi a Parlamentului aţi fost pus în situaţia de a decide dacă încălcaţi un număr mare de legi şi Constituţia, sau nu. Politicienii care au votat această hotărâre absurdă nu au dorit să-şi asume ei încălcarea legilor şi a Constituţiei, dar au pus pe umerii Dumneavoastră acest lucru. Ştiţi la fel de bine ca şi mine că nu puteţi emite legal decretul de demitere a Procurorului General în aceste condiţii, nu puteţi emite un decret contrar Constituţiei care să creeze cel mai periculos precedent din istoria activităţii Procuraturii Generale, prin care orice grup de politicieni să poată demite sau anula activitatea Procurorului General în funcţie de propriile interese şi scopuri.
Partidele vin şi pleacă de la guvernare, iar un precedent de acest gen ar crea posibilitatea ca orice formaţiune care vine la guvernare să-şi poată numi procurorul general şi să poată anula activitatea celuilalt precedent. Sună absurd, dar este realitatea pe care o avem acum şi cred că e important ca fiecare dintre noi, şefi de instituţii sau politicieni, să ne asumăm deciziile pe care le luăm, inclusiv din perspectiva responsabilităţii pe termen lung.
În contextul celor menţionate supra, întru curmarea riscurilor de ordin juridic provocate de hotărârea de marţi a Parlamentului, una evident ilegală şi anticonstituţională, dar şi pentru a proteja imaginea Procuraturii Generale şi munca întregului corp de procurori, îmi anunţ demisia în temeiul literei a) alineatul 1) articolul 58 al legii Nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură.
O fac cu onoare, demnitate şi responsabilitate pentru activitatea instituţiei pe care am avut onoarea să o conduc.
Sper că gestul meu să oprească atacurile furibunde asupra instituţiei, procurorii să fie lăsaţi să lucreze, să poată finaliza dosarele la care lucrează, inclusiv cele de răsunet, care îi vizează pe unii din zona politicului.
Îmi doresc, de asemenea, ca decizia mea să aibă şi rolul de a stopa acţiunile ilegale împotriva independenţei funcţionării Procuraturii Generale, să pună punct acestui mod de a subjuga politic instituţiile de drept.
Mă adresez către colegii procurori.
Mi-a făcut o onoare să activez alături de voi, am simţit umărul vostru atunci când acesta a fost necesar, împreună am demonstrat un adevăr incontestabil – o echipă de profesionişti, atunci sunt uniţi printr-un scop nobil, reuşeşte multe lucruri bune.
Multe ne-am reuşit, multe mai sunt de realizat, nu abandonaţi bunele intenţii pe care ni le-am propus spre realizare, duceţi la bun sfârşit politicile penale pe care le-am iniţiat în vederea simplificării şi eficientizării procesului penal, fiţi curajoşi în procese, fiţi profesionişti şi prompţi în raport cu alţi actori în justiţie şi păstraţi mereu cu demnitate numele de procuror.