Haos în Egipt: Guvernul declară Frăţia Musulmană "grup terorist"
alte articole
Egiptul a declarat în mod oficial Fraţia Musulmană o "organizaţie teroristă" şi a interzis orice fel de demonstraţie din partea membrilor săi, a anunţat Hossam Eissa, ministru Învăţământului Superior, citind o declaraţie din partea guvernului.
Decizia a fost luată miercuri după o dezbatere lungă în cadul căreia Frăţia Musulmană a fost acuzată de atentatul de marţi îndreptat împotriva unei secţii de poliţie, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 14 persoane.
O maşină capcană a devastat în noaptea dintre luni spre marţi sediul direcţiei de securitate egiptene din oraşului Mansoura, provocând 14 decese (dintre care opt ofiţeri) şi cel puţin 130 de răniţi. Prin acest atentat a fost distrusă orice posibilitate de dialog în cadrul politic din Egipt. Guvernul a acuzat imediat Frăţia Musulmană de atac, aceasta fiind condamnată chiar şi de oamenii din cartierul respectiv, conform mărturiei jurnaliştilor străini.
Prăbuşirea unei aripi a clădirii de cinci etaje a departamentului de poliţie situat în centrul oraşului Mansoura, aflat la 100 km nord de Cairo, a înfuriat populaţia. Au fost provocate daune şi celorlalte clădiri şi magazine din jur, precum şi zecilor de maşini aflate în apropiere. Un tânăr a aţâţat mulţimea împotriva Frăţiei Musulmane, formaţiune din care face parte si fostul preşedintele Mohamed Morsi, care a dezamăgit populaţia care avea alte aşteptări atunci când l-au ales cu un an în urmă.
"Ei nu vor mai face nicio manifestaţie – a strigat un comerciant - acum vom avea noi grijă de ei", referindu-se la protestele zilnice organizate de către Frăţie în tot Egiptul pentru a solicita revenirea lui Morsi la preşedinţie.
Frăţia Musulmană a respins acuzaţiile. Ministrul de Interne, Mohamed Ibrahim, a anunţat o demararea unei anchete imediate. Prim-ministrul Hazem el-Beblawi a definit încă o dată atacul drept "cel mai rău tip de terorism" împotriva statului, adăugând că guvernul va aborda problema "ferm" şi legal.