Guvernul Ponta dă un pas în spate. Angajaţii de la ANAF şi Finanţe îşi pot lua adio de la creşterile salariale

Angajaţii din cadrul Ministerului Finanţelor, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili si Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice nu vor mai beneficia de mărirea de salarii promisă de guvern.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.11.2015

După ce a fost acuzat că a operat, pe ascuns, această mărire de salarii, Guvernul Ponta s-a trezit cu acţiuni de protest din partea celorlalte categorii de bugetari, astfel că a decis să facă un pas în spate.

Mii de angajaţi de la direcţiile de Finanţe din mai multe oraşe din ţară şi din administraţia locală au intrat, marţi dimineaţă, în grevă spontană, în timp ce Federaţia Naţională de Mediu Ecologistul, a anunţat că "răspunde cererilor membrilor săi şi anunţă exprimarea nemulţumirii" prin declanşarea unei greve japoneze de avertisment.

În acest context, Guvernul Ponta a dat o ordonanţă de urgenţă în şedinţa de marţi prin care a abrogat mărirea de salarii acordată salariaţilor din Finanţe, ANAF şi celorlalte structuri.

Liderul sindical Bogdan Hossu declara recent că nu mai puţin de 60.000 de angajaţi, în principal din cadrul MFP şi al ANAF, vor beneficia de o creştere salarială de peste 60%, în timp ce MFP susţinea că, de fapt, ar fi vorba doar de 5.700 de angajaţi, iar creşterea este, în medie, de 22%.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor