Guvernul, notificat oficial de sindicaliştii Sanitas că intră în grevă generală: "Să se pregătească pentru ce e mai rău"

Federaţia Sanitas a notificat în mod oficial Guvernul cu privire la intenţia declanşării grevei generale în sistemul de sănătate.
„Guvernul are un termen de 10 zile pentru a ne invita la negocieri. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat până acum”, a anunţat prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas Iulian Pope, luni, la Antena 3 CNN. Mai mult, el a transmis şi un mesaj Guvernului: „Să se pregătească pentru ce e mai rău”.
„Am intrat în linie dreaptă. Astăzi am notificat Guvernul României cu intenţia noastră de a declanşa grevă generală. Am dat drumul la strângerea de semnături în toate spitalele publice şi în instituţiile de asistenţă socială din România şi, într-adevăr, există acest risc. Am avut astăzi o întâlnire cu colegii noştri din ţară. Există o presiune foarte mare din partea lucrătorilor din sistemul sanitar şi din cel de asistenţă socială pentru toate formele de protest, inclusiv greve spontane la nivelul unităţilor”, a declarat Iulian Pope.
Sindicalistul a ţinut să sublinieze că „greva înseamnă întreruperea activităţii la locul de muncă”.
„Aceasta este definiţia. Noi suntem obligaţi prin lege să asigurăm urgenţele pe toată perioada grevei, fie că vorbim de o grevă de două ore sau de grevă generală”, a adăugat sindicalistul.