Guvernul interzice societăţilor de stat şi regiilor să cumpere maşini mai scumpe de 18.000 euro

Epoch Times România
14.11.2012

Guvernul discută în şedinţa de miercuri o ordonanţă de urgenţă prin care se interzice instituţiilor publice, companiilor naţionale cu capital integral sau majoritar de stat ca şi regiilor autonome să achiziţioneze autoturisme care costă mai mult de 18.000 de euro.

„În vederea reducerii unor cheltuieli nejustificate se interzice autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome, să achiziţioneze autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm3 şi al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 18.000 Euro inclusiv TVA”, se precizează în ordonanţa de urgenţă aflată pe masa Executivului.

Măsura este explicată, în actul normativ amintit, prin faptul că „activitatea desfăşurată, conform atribuţiilor acestora poate fi derulată corespunzător şi cu autoturisme cu capacitate cilindrică de maxim 1.600 cm3, context în care achiziţia de autoturisme cu capacitate cilindrică mai mare duce doar la creşterea cheltuielilor bugetului general consolidat”.

Pe ordinea de zi a Executivului se află un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor