Guvernul interimar din Egipt demisionează pe neaşteptate
alte articole
Premierul interimar al Egiptului, Hazem Beblawi, a anunţat pe neaşteptate, luni, demisia Cabinetului său, notează BBC.com
Premierul a făcut acest anunţ în cadrul unei declaraţiii televizate fără şi-a motiva însă decizia neaşteptată, dar aceasta vine în mijlocul unei serii de greve, inclusiv cea a funcţionarilor din sectorul public şi a muncitorilor din salubritate. Beblawi a fost desemnat să conducă guvernul în luna iulie după ce armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Mohammed Morsi, pe fondul protestelor opoziţiei.
În cadrul declaraţiei, Beblawi a recunoscut faptul că Egiptul este cuprins de tot mai multe greve, dar a precizat că niciun guvern din lume nu ar fi putut îndeplini toate cererile populaţiei într-o perioadă atât de scurtă de timp.
„Cabinetul a avut de dus în ultimele şase sau şapte luni o responsabilitate enormă... iar în cele mai multe cazuri rezultatele sale au fost bune”, a spus fostul premier. Scopul a fost să scoată Egiptul dintr-un „tunel îngust” creat de presiuni economice, politice şi de securitate, a adăugat el.
Conform Constituţiei votate în luna ianuarie, o nouă serie de alegeri va avea loc în luna aprilie. Presa britanică susţine că alegerile vor fi câştigate cel mai probabil de mareşalul al-Sisi datorită popularităţii sale şi a lipsei unor contracandidaţi serioşi.
Dar pentru ca Sisi să candideze la preşedinţie el trebuia mai întâi să părăsească postul de ministru al Apărării. „Aceasta (demisia guvernului) a fost făcută ca un pas care era necesar înainte ca Sisi să-şi anunţe candidatura la preşedinţie”, a afirmat un oficial egiptean citat de Reuters.
Al-Sisi este considerat principalul vinovat pentru moartea a aproximativ 1.000 de islamişti, în mare parte membri ai Frăţiei Musulmane, grupare scoasă în afara legii în Egipt.