Guvernul Ciolacu, acuzat că foloseşte banii României "ca pe o puşculiţă personală": A cumpărat bunăvoinţa baronilor locali

Marcel Ciolacu (Epoch Times Romania)
Ana Ion
12.10.2024

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a cheltuit de la începutul anului 30 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară. În ultimele trei luni ale anului trecut, am avut alte 29 miliarde de lei cheltuiţi de Marcel Ciolacu. În doar un an, Guvernul PSD-PNL a reuşit o alocare de 60 miliarde de lei din Fondul de rezervă, de două ori mai mult decât toate guvernele României din ultimii 15 ani, a tras un semnal de alarmă USR.

Partidul condus de Elena Lasconi spune că este "o practică abuzivă, o dovadă clară a modului în care PSD a transformat bugetul naţional într-o puşculiţă privată, folosită pentru a controla primarii şi pentru a menţine reţeaua de influenţă într-un an electoral".

"Marcel Ciolacu şi-a transformat funcţia de premier într-un post de administrator al unui fond privat, o puşculiţă de partid, direcţionând banii publici după bunul plac. Aceste sume uriaşe ar fi trebuit să fie folosite transparent, pentru proiecte importante şi bine stabilite prin lege, nu pentru a recompensa primarii care îi sunt fideli şi îi aduc voturi. Este inadmisibil ca România să fie condusă astfel, total netransparent", a declarat Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR.

USR susţine că, în loc să facă o rectificare bugetară transparentă, Guvernul Ciolacu a adoptat o ordonanţă de urgenţă în septembrie 2023 pentru a extinde utilizarea Fondului de rezervă.

"Astfel, cheltuielile au fost mascate, iar banii publici au fost redirecţionaţi pentru a cumpăra bunăvoinţa baronilor locali", a precizat USR.

În 2021, USR a depus un proiect de lege pentru a introduce reguli clare de transparenţă în utilizarea Fondului de rezervă. Legea propusă de USR prevede:

- Limitarea Fondului de rezervă la 0,5% din totalul cheltuielilor bugetului de stat.

- Consultare publică obligatorie şi justificarea caracterului urgent al cheltuielilor.

- Raport detaliat către Parlament pentru fiecare utilizare a Fondului, astfel încât alocările să fie transparente şi justificate.

"Voi cere Camerei Deputaţilor să introducă imediat pe ordinea de zi legea noastră privind transparenţa Fondului de rezervă. Doar aşa putem stopa acest abuz de proporţii. Nu mai putem accepta ca banii publici să fie utilizaţi discreţionar, pentru a cumpăra susţinere politică", a conchis liderul deputaţilor USR.

USR a cerut Guvernului să explice urgent destinaţia fiecărui leu cheltuit şi să justifice de ce banii publici nu au fost utilizaţi pentru rectificări bugetare transparente, care să treacă prin filtrul Parlamentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor