Guvernul aşteaptă de la CSAT o decizie privind CFR Marfă

Guvernul aşteaptă o decizie în prima şedinţă a CSAT privind CFR Marfă
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (presidency.ro)
Epoch Times România
25.07.2013

Guvernul va transmite Consiliului Suprem de Apărare a Ţării rezultatul finalizării negocierilor privind privatizarea companiei CFR Marfă, după ce acesta a fost aprobat în şedinţa de Guvern de miercuri, comunică Andrei Zaharescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

În comunicat se menţionează că Decizia Guvernului este consecventă cu procedura pe care a aprobat-o CSAT privind strategia de privatizare a CFR Marfă. Dacă CSAT s-a pronunţat în legătură cu această privatizare înainte de derularea sa, trebuie să se pronunţe şi cu privire la rezultatele negocierii, conform punctului de vedere al Executivului.

Guvernul aşteaptă o decizie în prima şedinţă a CSAT, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale neavând dreptul legal să exprime poziţii în numele CSAT (din a cărui componenţă nu face parte).

Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Justiţiei declară că în baza legii CFR Marfă este o companie strategică care face obiectul atribuţiilor CSAT. Toate documentele necesare vor fi transmise de Guvern în acest context.

Guvernul aşteaptă să aibă loc discuţii şi decizii responsabile referitoare la privatizarea unei companii strategice din partea CSAT, polemicile şi declaraţiile politicianiste ale reprezentanţilor Administraţiei Prezidenţiale fiind contrare interesului public şi bunei funcţionari a instituţiilor statului, precum şi îndeplinirii angajamentelor pe care România şi le-a asumat de-a lungul timpului în faţa partenerilor noştri internaţionali - Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, se scrie în comunicat.

Guvernul solicită din partea Administraţiei Prezidenţiale tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor