Guvernantii huiduiţi la festivităţile de Ziua Unirii de protestatarii anti RMGC

Paradă militară cu prilejul Zilei Naţionale a României (Epoch Times România)
Loredana Diacu
01.12.2013

De Ziua Unirii, reprezentanţii Guvernului au fost huiduiti de protestarii contra proiectului minier de la Roşia Montană, atât la Alba Iulia, oraşul-inimă a acestei sărbători, cât şi la Bucureşti.

În Capitală, chiar înainte de începerea paradei militare, un grup de manifestanţi aflat în spatele primelor rânduri au fost auziţi huiduind, informează pesurse.ro. Protestatarii au fost abordaţi prompt de către SPP, serviciile "calmându-i" înainte să apară oficialităţile

La Alba Iulia, SPP nu a lucrat la fel de operativ. Guvernantii, oficialităţile şi politicienii au dat ochi în ochi cu grupul de peste 300 de persoane venite din Munţii Apuseni pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.

Oamenii au afişat bannere pe care scrie "Mineritul cu cianuri înseamnă moarte", steaguri tricolore şi steaguri cu mesajele "Salvaţi Roşia Montană", relatează Realitatea.

Protestatarii i-au întâmpinat pe reprezentanţii Guvernului, ai unor instituţii ale statului şi ai partidelor politice, veniţi să depună coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul din Cetatea Alba Iulia cu huiduieli şi scandări. Manifestanţii au scandat DNA-DNA rezolvaţi corupţia", "Trădătorii" şi "Hoţii."

Printre numeroasele personalităţi întâmpinate cu huiduieli s-au numărat ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrului delegat pentru învăţământ superior, Mihnea Costoiu, preşedintele PDL, Vasile Blaga, fostul premier Mihai Razvan Ungureanu, liderul Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma, primarul Mircea Hava, prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneser, şeful Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, parlamentari şi reprezentanţi ai romanilor din diaspora.

Printre miile de oameni care s-au strâns la Albă Iulia pentru festivitati, s-a remarcat şi un grup de persoane sustinatori ai monarhiei, care au scandat "Monarhia salvează România" şi au afişat portretele membrilor familiei regale.

Primarul Chişinăului, venit şi el la Albă Iulia pentru festivităţi, s-a putut convinge că românii doresc unirea cu Moldova. Un grup de aproximativ 300 de tineri au fluturat steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje precum "Vrem Unire", "Basarabia e România", "Basarabia, pământ românesc".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor