Grupul PSD din Senat fierbe. Se cere demisia lui Daniel Constantin [surse]
alte articole
Un grup însemnat de senatori PSD au cerut, de faţă cu premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar al partidului Liviu Dragnea, înlăturarea lui Daniel Constantin din funcţia de ministru al Agriculturii, relatează stiripesurse.ro, care citează surse participante la întâlnire.
Nemulţumiţii susţin că Daniel Constantin este pur si simplu incompetent: nu ştie ce să facă în criza irigaţiilor, a încurcat ghidurile, a întârziat subvenţiile şi că în general nu prea ştie ce să facă în acel post.
Mai mult, senatorii respectivi le-au transmis lui Dragnea şi lui Ponta că nu vor mai susţine nici un fel de iniţiativă legislativă venită sub semnătura lui Constantin.
În timp ce Liviu Dragnea a tăcut complice, premierul Ponta le-a explicat acestora că este o problemă politică care ţine de negocierile din coaliţia de guvernare.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.