Grindeanu "rade" tot Ministerul Dezvoltării: nu voi accepta ca PNDL să fie folosit în jocuri politice!
alte articole
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, duminică, demiterea tuturor secretarilor de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi a secretarului general şi a secretarilor generali adjuncţi pentru a evita orice abuz în legătură cu PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), prin care banii ajung din visteria statului la aleşii locali.
Totodată, Grindeanu a lansat critici dure şi avertismente la adresa lui Sevil Shhaideh - o fidelă a lui Dragnea - acuzând-o că timp de 5 luni nu a făcut nimic pentru primari prin PNDL 2, pentru ca acum, în plin război Dragnea - premierul să anunţe că va debloca programul.
"Acum o lună şi jumătate am avertizat-o că sunt întârzieri şi că primarii încep să îşi piardă răbdarea. Acum 2 zile am avertizat-o şi public că sunt întârizeri nepermise. A doua zi, după avertismentul meu public şi-a amintit brusc de PNDL şi a dat comunicat că îi va da drumul.
Nu îmi doresc ca un program de asemenea importanţă să fie folosit în jocuri politice. (...) Vreau să va spun că nu accept ca acest program să fie folosit în scopuri politice şi nu am de gând să tolerez aşa ceva. Şi tocmai pentru a înlătura orice umbră am semnat astăzi ordinele de demitere pentru toţi secretarii de stat din MDRAP, pentru secretarul general şi pentru secretarii generali adjuncţi, pentru ca de astăzi să nu mai poată semna nici dumneaei (Shhaideh) nici prin interpuşi niciun act care să aibă legătur cu PNDL. Am făcut acest demers pentru a bloca eventuale abuzuri şi nu pentru a bloca programul, acesta trebuie să continue şi vă asigur că acest lucru se va întâmpla cât de curând dar doar cu respectarea legii.", a declarat Grindeanu.
Premierul a mai precizat că o va invita pe Shhaideh la o discuţie luni, pentru a îi prezenta stadiul tuturor proiectelor în vigoare.