Grindeanu: I-am spus lui Nicuşor Dan că într-un final putem să strângem o majoritate, dar nu se înscrie în criteriile cerute de el

Şeful social-democraţilor Sorin Grindeanu a dezvăluit, într-o intervenţie la la România TV, că i-a transmis preşedintelui Nicuşor Dan că într-un final poate strânge o majoritate în Parlament, însă nu una care să se înscrie în criteriile cerute de el.
Întrebat dacă Nicuşor Dan a cerut PSD-ului să facă majoritate parlamentară, liderul social-democrat a replicat, citat de Agerpres:
"Noi i-am spus că într-un final putem să strângem o majoritate în Parlament, că putem avea un guvern, dovadă că am strâns 281 de voturi ca să îl schimbăm pe Ilie Bolojan, necesarul fiind de 233, doar că această majoritate nu se înscrie în criteriile cerute de domnia sa.
S-a dovedit că putem strânge un număr care trece de 233, dar totodată eu v-am spus, şi nu vreau să las loc de interpretări, v-am spus la începutul acestui interviu că nu facem majorităţi de acest tip.
De asemenea, am văzut ceea ce a spus AUR, că nu votează un guvern din care nu face parte. Atunci se îngustează foarte mult opţiunile".
Guvern minoritar PSD
"Nu ne dorim un asemenea scenariu, pentru că eu cred că mai bine mai stăm câteva zile şi găsim o variantă stabilă, dar nu putem să excludem nici acel scenariu".
Scenariul premierului tehnocrat
"Eu aş prefera un premier politic. I-am spus asta şi preşedintelui. Domnia sa nu s-a exprimat, doar a ascultat ce am spus, că preferăm o soluţie politică, evident, dar dacă se ajunge la o variantă cu un premier tehnocrat, atunci ne-am spus profilul pe care îl dorim noi, şi anume PSD îşi doreşte un premier care să fie ancorat în realităţile din România şi care să cunoască bine scena politică din România, fiindcă altfel, eu zic că în câteva săptămâni îşi pierde toată susţinerea, un premier care să realizeze că principala calitate pe care trebuie să o aibă acolo ar trebui să fie dialogul, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimele 10 luni.
Dacă eşti un premier al unei coaliţii formate din patru partide, trebuie să ai o capacitate mare de dialog, de a găsi o soluţie care să întrunească consensul în cadrul acestei coaliţii şi, dacă se poate, să ştie un pic de economie. Pentru că ceea ce am văzut în ultimele luni s-a dovedit faliment din partea lui Ilie Bolojan.
Delia Velculescu (directorul adjunct al FMI - n.r.) nu îndeplineşte condiţia de a fi bine ancorată în realităţile politice ale României.
În cazul în care se va ajunge la varianta de guvern cu premier tehnocrat, din punct de vedere al unei stabilităţi a guvernului, e de dorit ca miniştrii să fie politici, fiindcă altfel vom intra într-un scenariu de tip 2015-2016, Dacian Cioloş, în care nimeni nu şi-a asumat absolut nimic, şi la primul colţ, când e prima greutate, toată lumea fuge şi nu-şi asumă răspunderea".