Circotecă la nivel înalt: FMI susţine că Grecia nu mai este în incapacitate de plată către FMI

Fondul Monetar Internaţional (FMI) susţine că Grecia nu se mai află în incapacitate de plată în privinţa împrumuturilor sale, după ce Atena şi-a achitat datoriile restante către organizaţia financiara.
Cetăţeni greci stau în faţa unei filiale a Băncii Naţionale din Atena, 20 iulie 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
21.07.2015

Fondul Monetar Internaţional (FMI) susţine că Grecia nu se mai află în incapacitate de plată în privinţa împrumuturilor sale, după ce Atena şi-a achitat datoriile restante către organizaţia financiară.

FMI a declarat luni că guvernul elen a plătit aproximativ 2 miliarde de euro.

“Pot confirma că, astăzi, Grecia şi-a achitat în totalitate restanţele sale către FMI. ... Prin urmare, Grecia nu mai este datoare Fondului”, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI Gerry Rice.

Rice a adăugat că FMI este acum “pregătit să continue să asiste Grecia în eforturile sale de a reveni la stabilitate financiară şi creştere.”

Grecia a intrat în incapacitate de plată faţă de FMI după ce a ratat două termene limită în 30 iunie şi 13 iulie, în contextul negocierilor cu creditorii europeni în vederea programului de salvare financiară a ţării.

În urmă cu câteva zile, Grecia a primit un împrumut pe termen scurt în valoare de 7,16 miliarde de euro din partea Uniunii Europe, în schimbul aplicării unor reforme. Doar cu aceşti bani a fost posibilă plata efectuată luni de Grecia.

Atena mai trebuie acum să ramburseze 4,2 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană (BCE).

Anunţul făcut de FMI are loc în condiţiile în care Grecia şi-a redeschis luni băncile, care au fost închise timp de 3 săptămâni, într-o mişcare destinată prevenirii prăbuşirii sistemului bancar al ţării.

După criza sa economică din 2009, Atena a primit, începând cu 2010, două pachete de salvare financiara în valoare totală de 240 miliarde de euro din partea creditorilor internaţionali - Comisia Europeană, FMI şi BCE – în schimbul aplicării unor măsuri foarte nepopulare de austeritate.

În ultimele câteva luni Grecia s-a aflat, cel puţin aparent, foarte aproape de a părăsi zona euro dacă nu ar fi ajuns la un acord cu creditorii europeni în privinţa datoriei sale.

În ciuda unei opoziţii interne puternice, guvernul elen a acceptat săptămâna trecută, după câteva luni de refuzuri, să crească taxele, să revizuiască sistemul de pensii şi să desfăşoare privatizări pentru a primi un nou pachet financiar în valoare de 86 miliarde de euro în următorii 3 ani.

În 17 iulie, premierul grec Alexis Tsipras şi-a remaniat Cabinetul şi a înlocuit 10 membri ai echipei sale, inclusiv pe ministrul energiei Panagiotis Lafazanis, datorită refuzului lor de a susţine propunerile creditorilor şi noile măsuri de austeritate.

În acelaşi timp, cancelarul german Angela Merkel a respins încă o dată propunerile pentru reducerea unei părţi din datoria Greciei, dar a dat asigurări că Berlinul susţine un plan de rambursare flexibil pentru ţara împovărată de datorii.

“Nu poate avea loc o reducere clasică a datoriei – ştergerea a 30 până la 40% din datorie – într-o uniune monetară”, a declarat duminică Merkel într-un interviu cu postul de televiziune german ARD, adăugând că Grecia a primit alte forme de uşurare a datoriei în anii trecuţi, precum “reduceri din partea creditorilor privaţi, prelungirea termenelor de rambursare şi rate ale dobânzii mai mici.”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor