Gimnastică: Mariana Bitang - "Obiectivul este participarea onorabilă la Jocurile Olimpice"
alte articole
Antrenoarea Mariana Bitang a afirmat luni, după sosirea de la CE de gimnastică din Belgia, că obiectivul principal este participarea onorabilă la Jocurile Olimpice de vară de la Londra.
"Obiectivul nostru final este participarea onorabilă la JO de la Londra. Scopul nostru este să ne liniştim o zi - două, pentru că fetele au din nou concursuri. Peste trei zile, patru dintre sportive vor pleca în Franţa, iar alte patru vor merge la sesiunea specială de bacalaureat", a spus Mariana Bitang.
În continuare, ea a precizat: "Prioritatea noastră este să fim cu picioarele pe pământ, a fost deja un rezultat, şi trebuie să ne vedem de pregătirea pentru Londra".
"Ce am făcut noi în Belgia, este o performanţă aşteptată. În ceea ce o priveşte pe Larisa Iordache, eu aştept mult mai mult de la ea", a mai spus Mariana Bitang.
"A fost bine, este loc de mult mai bine. A fost o luptă extrem de dificilă. Puterea principală în gimnastică la ora asta este reprezentată de echipa SUA. Niciun concurs nu seamănă cu altul. Noi mai avem ceva de pus în bagajul tehnic. Sper să mai punem şi la siguranţă şi aplomb în prezentare", a declarat în continuare Mariana Bitang.
În legătură cu JO de la Londra, Mariana Bitang a mai precizat: "Concursul din Anglia o să fie altfel. Orice rezultat este posibil acolo. Dacă nu ne doream altul, nu mai eram aici. Fetele au dovedit că se poate. Ele vor mult mai mult".
Despre paralele, Mariana Bitang a menţionat: "Trebuie să vină timpul unor mai mari investiţii în sport, astfel încât să mai avem antrenori prin ţară, care să îşi permită să pregătească în mod corespunzător, la nivel de cluburi, sportivele astfel încât să nu vină cu lacune tehnice atât de mari. Minuni în gimnastică nu se pot întâmpla. La paralele nu mai putem pune mult acum, dar din fericire mai punem la celelalte trei aparate".
A fost o luptă extrem de dificilă. Puterea principală în gimnastică la ora asta este reprezentată de echipa SUA. Niciun concurs nu seamănă cu altul. Noi mai avem ceva de pus în bagajul tehnic. Sper să mai punem şi la siguranţă şi aplomb în prezentare.
Mariana Bitang a solicitat ca gimnastele să fie protejate de presă, pentru a se putea pregăti bine pentru JO din Anglia.
Delegaţia României, care a participat la Campionatele Europene de gimnastică din Belgia, s-a întors luni la Bucureşti.
România a cucerit la Campionatele Europene gimnastică de la Bruxelles 4 medalii de aur şi 2 de argint.
Medaliile de aur au fost cucerite la echipe (Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Sandra Izbaşa, Diana Bulimar şi Raluca Haidu) de Sandra Izbaşa (sărituri), Cătălina Ponor (bârnă) şi Larisa Iordache (sol).