Gimnastică: Octavian Bellu - "Este o mare bătălie câştigată, dar nu am câştigat războiul"

Epoch Times România
14.05.2012

Antrenorul Octavian Bellu a declarat luni, după CE de gimnastică din Belgia, că România a câştigat o bătălie, dar nu a câştigat războiul.

 

Făcând referire la cea mai importantă competiţie sportivă, apropiatele Jocuri Olimpice de vară de la Londra, Octavian Bellu a spus la Aeroportul internaţional Henri Coandă: "Ne bucurăm cu toţi, că gimnastică românească şi-a dovedit din nou potenţialul. Este o mare bătălie câştigată, dar nu am câştigat războiul".

"Olimpiada de vară o să fie cu totul altceva, iar sportivele sunt conştiente de acest lucru. Sunt convins că după rezultatul din Belgia, ele vor intra în sală, cu mult mai multă încredere. Mă refer în special la cele mai tinere. Apoi, cu încrederea că pot încă să facă faţă la înalta performanţă, pentru sportivele mai mature".

În continuare, el a precizat: "Am avut antrenamente şi dimineaţa şi după - amiază, am întâlnit echipa Rusiei, la multe şedinte de pregătire, un lucru pozitiv pentru fetele noastre. Dar, pe de altă parte, am văzut ce ne mai lipseşte până la JO. Nu vrem să pierdem niciun minut din ce avem de recuperat".

Octavian Bellu a mai menţionat: "România este obişnuită să ia patru medalii de aur la europene, suntem capabili deci. Cel mai mare câştig este că sportivele sunt sigure că pot obţine performanţe bune".

"Să sperăm că ne vom vedea şi după JO de vară de la Londra, tot în această conjunctură fericită", a încheiat Bellu declaraţia sa de presă.

Olimpiada de vară o să fie cu totul altceva, iar sportivele sunt conştiente de acest lucru.

Delegaţia României, care a participat la Campionatele Europene de gimnastică din Belgia, s-a întors luni la Bucureşti.

România a cucerit la Campionatele Europene gimnastică de la Bruxelles 4 medalii de aur şi 2 de argint.

Medaliile de aur au fost cucerite la echipe (Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Sandra Izbaşa, Diana Bulimar şi Raluca Haidu) de Sandra Izbaşa (sărituri), Cătălina Ponor (bârnă) şi Larisa Iordache (sol).

 

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor