Gigi Becali a ieşit din închisoare pentru 24 de ore

Gigi Becali a fost eliberat luni, pentru 24 de ore, din Penitenciarul Poarta Albă, au anunţat oficiali din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Latifundiarul va merge probabil la locuinţa sa din Pipera, judeţul Ilfov.
Parlamentul României, În imagine Gigi Becali (Epoch Times România)
Flori Mladin
12.05.2014

Gigi Becali a fost eliberat luni, pentru 24 de ore, din Penitenciarul Poarta Albă, au anunţat oficiali din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP). Latifundiarul va merge probabil la locuinţa sa din Pipera, judeţul Ilfov.

Finanţatorul echipei Steaua a plecat de la Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa, la ora 8.00, fiind obligat să se întoarcă marţi dimineaţă, a transmis purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, Gabriel Botezan, adăugând că Gigi Becali poate merge oriunde în ţară şi cu orice mijloc de transport, având interdicţia să nu părăsească România.

După ce a fost eliberat, Gigi Becali a vorbit cu reprezenanţi ai mass-media, cărora le-a spus că îl iartă pe preşedintele Băsescu, pe Tăriceanu, şi pe toţi cei pe care i-a jignit şi i-a supărat. A precizat că nu va mai face politică, însă îşi va spune părerea în problemele pe care le consideră importante, inclusiv referitor la viitorul preşedinte al ţării.

Permisia de 24 de ore i-a fost acordată lui Gigi Becali în urma deciziei luate în luna aprilie, de comisia de specialitate a penitenciarului. Becali a fost recompensat pentru bună purtare, după ce a participat la activităţi şi a respectat regulamentul, potrivit unor surse din ANP.

Gigi Becali a încercat de mai multe ori să iasă din închisoare pe diferite motive, printre care chiar efectuarea unei operaţii în străinătate, încercări care însă au eşuat. În ultima perioadă, Becali a renunţat să mai invoce motivele de sănătate şi s-a străduit să respecte condiţiile impuse de penitenciar şi drept răsplată va primi această zi liberă.

Omul de afaceri execută o pedeapsă de trei ani şi şase luni de închisoare în regim deschis şi desfăşoară activităţi cotate ca "muncă necalificată" la Academia de fotbal a lui Gică Hagi din Ovidiu.

Pe 20 mai 2013, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. În acelaşi dosar au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, şi fostul şef al Statului Major General, Dumitru Cioflină.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

Gigi Becali mai are două condamnări definitive, dispuse tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul sechestrării persoanelor care i-au furat limuzina, şi o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor