Germania anunţă prelungirea utilizării paşaportului de imunitate până în primăvară

(Getty Images)

Germania a înregistrat sâmbătă cea mai ridicată rată de infectare cu virusul Wuhan, din ultimele 5 luni, atingând pragul de 1 la mia de locuitori.

Până în luna august, acest prag era considerat limita la care se introducea carantinarea strictă, transmite Reuters.

Cu toate acestea, ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, a apreciat că Germania ar putea trece cu bine valul de infectări datorită vaccinării, dar a atenţionat că măsuri precum purtarea măştii şi carantinarea persoanelor nevaccinate vor rămâne în vigoare până în primăvară.

Sâmbătă au fost confirmate 15.145 de noi cazuri de COVID-19 şi 86 de noi decese asociate acestei boli.

Spahn crede că ar putea fi posibilă o ridicare a stării de urgenţă, concomitent cu menţinerea obligativităţii purtării măştii şi a prezentării paşaportului de vaccinare pentru accesul în majoritatea spaţiilor publice închise. "Această trecere de la o stare de urgenţă la o stare de atenţie specială şi la o stare de normalitate va fi făcută, probabil, în primăvară dacă nu apare vreo nouă variantă de coronavirus".

Ministrul a atras atenţia că zone ale Germaniei cu rate reduse de vaccinare - precum Saxonia sau Turingia - se confruntă deja cu o creştere a presiunii asupra spitalelor ca urmare a înmulţirii cazurilor de COVID-19.

Circa 66% din populaţia Germaniei este vaccinată complet împotriva virusului Wuhan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură