Pentagonul dat în judecată într-o acţiune colectivă pentru impunerea vaccinării anti-COVID

(Win McNamee / Getty Images)
Mimi Nguyen Ly
19.10.2021

Militari din toate cele cinci ramuri ale armatei SUA, angajaţii federali şi contractorii civili federali s-au alăturat într-un proces de acţiune colectivă împotriva Departamentului Apărării pentru impunerea vaccinării împotriva COVID-19.

Cei 24 de reclamanţi „se confruntă cu un termen limită în temeiul mandatului federal de vaccinare COVID-19 pentru a face un vaccin COVID-19 care le încalcă convingerile religioase sincer susţinute. În plus, li s-a refuzat orice scutire sau acomodare religioasă”, potrivit Liberty Counsel, firmă juridică creştină care a intentat procesul.

Procesul (pdf), depus la un tribunal de district din SUA - Districtul Mijlociu din Florida - îi are ca pârâţi pe Joe Biden, secretarul apărării Lloyd Austin şi secretarul pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas.

Reclamanţii solicită instanţei să emită un ordin de restricţionare temporară (pdf), pentru a împiedica intrarea în vigoare a obligativităţii vaccinului COVID-19 şi, în final cere emiterea unei ordonanţe pentru a împiedica Pentagonul să aplice ordinele care obligă la vaccinarea anti-COVID-19 date de administraţia Biden.

Biden a emis verbal pe 9 septembrie un ordin executiv, prin care se impunea ca aproape toţi angajaţii federali să primească un vaccin COVID-19. Testarea regulată nu a fost lăsată ca opţiune. Angajaţii şi contractorii federali civili au termen până la 22 noiembrie pentru a se vaccina complet.

Secretatul Apărării, Lloyd Austin, a emis, pe 24 august, un ordin în care spunea că toţi membrii serviciului militar trebuie să primească un vaccin COVID-19, după care toate ramurile armatei au anunţat diferite termene pentru ca trupele din subordine să se vaccineze complet, indiferent dacă au supravieţuit anterior unei infecţii cu virusul Wuhan sau nu. Cei care nu se conformează sunt ameninţaţi cu suspendări sau alte acţiuni disciplinare.

Marina şi Corpul de Marină al SUA au stabilit ca termen data de 28 noiembrie pentru ca militarii activi din subordine să se vaccineze; rezerviştii au până pe 28 decembrie. Pentru armată şi forţele aeriene, termenele limită pentru membrii serviciului activ sunt 15 decembrie şi respectiv 2 noiembrie, iar termenele pentru membrii Gărzii Naţionale şi ale Rezervei sunt 30 iunie 2022 şi respectiv 2 decembrie 2021. Membrii Gărzii de Coastă din SUA au până la 22 noiembrie.

„Reclamanţii şi-au demonstrat angajamentul faţă de Constituţia Statelor Unite şi faţă de confortul, securitatea şi prosperitatea viitoare a Naţiunii. Această Curte ar trebui să solicite naţiunii să returneze favoarea. Spunându-le reclamanţilor că trebuie să accepte sau să primească un vaccin faţă de care se opun conform credinţelor lor religioase sincer susţinute sub ameninţarea unui tribunal militar, a concedierii, sau a altor măsuri disciplinare cu impact asupra vieţii lor, dezonorează sacrificiile pe care le-au făcut aceşti eroi", au motivat avocaţii plângerea, adăugând că această decizie este „necesară acum” pentru a „preveni vătămarea imediată şi ireparabilă” impusă de obligativitatea vaccinării.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a afirmat într-o declaraţie prin e-mail: „Nu comentăm litigiile în curs”.

„Administraţia Biden nu are autoritatea de a cere vaccinarea COVID pentru militari sau pentru angajaţii federali sau contractorii civili. Nici administraţia Biden nu poate pretinde că Legea federală privind restaurarea libertăţii religioase şi primul amendament nu se aplică ordinelor sale ilegale”, a menţionat într-o declaraţie fondatorul şi preşedintele organizaţiei Liberty Counsel, Mat Staver. „Comandantul-şef trebuie să pună capăt acestui tratament ruşinos şi abuzului asupra curajoşilor noştri eroi militari. Forţarea vaccinării COVID fără consimţământ sau consideraţie pentru credinţele lor religioase sincere este ilegală”.

Oficialii de la Casa Albă nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii formulată de Epoch Times.

Cererile de scutire pe motive religioase - respinse

Procesul menţionează că mulţi dintre cei 24 de reclamanţi au făcut cereri de scutire religioasă - care au fost respinse - în timp ce alţi reclamanţi „au fost ameninţaţi cu eliberarea din funcţie cu penalizări, cu tribunalul militar, cu demiterea sau alte măsuri disciplinare” pentru încercarea de a obţine scutiri.

„Unii dintre aceşti reclamanţi au fost informaţi de superiorii lor că nu se va acorda nicio scutire religioasă, aşa că nu are rost nici măcar să facă o cerere”, au menionat avocaţii în dosar.

Procesul arată că vice-amiralul William Galinis, şeful Comandamentului Sistemelor Navale, a emis, la 14 octombrie, un avertisment către întregul său comandament de peste 85.000 de civili şi militari, spunând: „Ordinul executiv care impune vaccinarea tuturor angajaţilor federali a prevăzut o direcţie clară. Ne îndreptăm rapid către o forţă de muncă în care vaccinările sunt o condiţie de angajare. Sincer, dacă nu sunteţi vaccinat, nu veţi lucra pentru marina SUA. ”

O purtătoare de cuvânt a Marinei a refuzat să comenteze, săptămâna trecută, când a fost întrebată dacă au fost aprobate derogări pentru motive religioase sau medicale.

Cele trei vaccinuri COVID-19 disponibile în prezent sunt vaccinul cu o singură doză de la Johnson & Johnson şi vaccinurile cu două doze de la Moderna şi Pfizer-BioNTech.

„Credinţele religioase susţinute sincer de reclamanţi îi împiedică să accepte vreunul dintre cele trei vaccinuri COVID-19 disponibile în prezent, derivate din, produse sau fabricate de, testate pe, dezvoltate cu sau altfel conectate în vreun fel la celule fetale avortate”, susţine plângerea, oferind ulterior dovezi că celule fetale au fost implicate în anumite etape de dezvoltare a tuturor celor trei vaccinuri.

„Credinţele religioase ale reclamanţilor îi obligă să nu accepte, să susţină, să justifice sau să beneficieze (direct sau indirect) de luarea vieţii umane nevinovate prin avort şi că a face acest lucru înseamnă să păcătuieşti împotriva lui Dumnezeu”, au scris avocaţii.

Avocaţii cer instanţei să declare că ordinul federal privitor la obligativitatea vaccinării COVID-19 pentru reclamanţi este ilegal deoarece încalcă Primul Amendament la Constituţia SUA şi Legea federală privind susţinerea libertăţii religioase prin „impunerea unei presiuni substanţiale asupra credinţelor religioase deţinute sincer de reclamanţi”.

Produsele EUA nu pot fi impuse

Avocaţii au mai susţinut în proces că niciun vaccin COVID-19 disponibil în Statele Unite nu a primit autorizaţii şi aprobări complete de la Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente şi, ca atare, nu poate fi impus.

Lloyd Austin, în ordinul său din 24 august (pdf), a declarat că vaccinările obligatorii „vor folosi doar vaccinuri COVID-19 care primesc licenţă completă de la [FDA] în conformitate cu etichetarea şi îndrumarea aprobate de FDA”, au notat avocaţii, argumentând că „documentele militare suplimentare arată că Departamentul Apărării nu respectă propria directivă” şi foloseşte vaccinuri sub autorizaţie de utilizare de urgenţă [EUA] „deoarece nu există un vaccin disponibil, complet aprobat de FDA”.

Ordinul lui Austin a apărut la o zi după ce FDA a emis aprobarea completă pentru viitoarele vaccinuri Pfizer-BioNTech COVID-19, care vor purta eticheta Comirnaty. Dar acesta nu era disponibil în Statele Unite începând cu 12 octombrie, a raportat anterior Epoch Times.

Potrivit plângerii, „Deoarece toate vaccinurile COVID-19 disponibile în Statele Unite sunt supuse restricţiilor şi limitărilor din Statutului EUA, toate persoanele - inclusiv membrii serviciului militar, angajaţii federali şi contractorii civili federali - au dreptul explicit în conformitate cu Statutul EUA să accepte sau să refuze administrarea produselor”.

Avocaţii au solicitat instanţei să declare ilegal ordinul de impunere a vaccinului deoarece încalcă prevederile EUA ale Legii federale privind alimentele, medicamentele şi produsele cosmetice „prin impunerea unui vaccin obligatoriu COVID-19 asupra reclamanţilor fără a da 'opţiunea de a accepta sau de a refuza' produsul EUA".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor