Germania: Angela Merkel - sondaj nedecis
alte articole
Conform unui sondaj recent, la alegerile legislative care vor avea loc duminică în Germania, actualul cancelar Angela Merkel este favorita germanilor pentru un nou mandat de cancelar, dar partidul său nu va obţine majoritatea, relatează AFP.
Cancelarul german Angela Merkel împreună cu aliatul său liberal, nu vor putea obţine majoritatea deoarece înregistrează o scădere în privinţa intenţiilor de vot.
Uniunea Creştin-Democrată (CDU, consevatori) este creditată cu 40% din intenţiile de vot, un rezultat stabil raportat la săptămâna trecută, pe când aliatul său liberal FDP pierde o jumătate de punct procentual, la 5,5%, potrivit 'Politbarometer', comandat de postul naţional de televiziune ZDF.
Deşi conservatorii (CDU/CSU) şi social-democraţii (SPD) obţin un total de 45,5%, le lipseşte cel puţin un punct şi jumătate pentru a alcătui o majoritate parlamentară, dar această diferenţă se înscrie în marja de eroare.
Cu 48 de ore înaintea deschiderii secţiilor de votare, 'rezultatul este nesigur, cum rar s-a mai întâmplat până în prezent', afirmă grupul de cercetare Waheln, autorul studiului.
Partidul Social Democrat (SPD) câştigă un punct şi ajung la 27%, dar observă în acelaşi timp că Partidul Verzilor, cu care ar dori să facă o alianţă pentru îndepărtarea Angelei Merkel de la putere, scade cu două puncte, la 9%.
Stânga radicală Die Linke, cu care nu doreşte niciun partid nsă se alieze, deţine 8,5% ( 0,5%), conform sondajului.
Recentul studiu corespunde în mare cu sondajul dat publicităţii joi dimineaţă de cotidianul Bild, care a fost întocmit de institutul Insa, conform căruia CDU şi FDP ar obţine 44% din voturi, iar SPD/Verzii 28% şi, respectiv, 8%.
Între cele două sondaje există o diferenţă în ce priveşte partidul antieuropean AfD, care este creditat cu 5% în ancheta Insa, procent care i-ar permite să intre în parlament, în timp ce sondajul Wahlen îi acordă numai 4%.