Germania acordă azil politic unor soldaţi turci

Soldaţi turci şi familiile lor, care au fost staţionaţi toţi în centre NATO în Germania, au primit azil printr-o decizie preliminară. Ministerul german de Interne a confirmat informaţiile.
Soldat turc pe aeroportul Sabiha Gokcen din Istanbul, Turcia. (Yasin Akgul/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
09.05.2017

Potrivit mai multor rapoarte publicate în presa germană, soldaţii în cauză şi familiile lor sunt cetăţeni turci cu paşapoarte diplomatice care au fost staţionaţi anterior în centre NATO din Germania. Soldaţii respectivi au depus cerere pentru azil în Germania după ce au fost vizaţi de o masivă campanie de suprimare lansată de Ankara după puciul eşuat din Turcia din 15 iulie 2016.

Reţelele regionale de televiziune WDR şi NDR, precum şi publicaţia Süddeutsche Zeitung, au raportat că, potrivit Ministerului german de Interne, au fost depuse 414 cereri de azil de către soldaţi, diplomaţi, judecători şi alţi oficiali guvernamentali turci care locuiesc în Germania, numărul incluzând aparent şi membri de familie. Ministerul de Interne a mai precizat că 262 dintre aceste cereri de azil sunt ale unor oficiali turci care deţin paşaport diplomatic, fără a menţiona câte aparţin personalului militar turc staţionat la bazele NATO.

De asemenea, nu există niciun fel de indicii cu privire la numărul exact de aplicaţii iniţiale care au fost aprobate şi nici nu a fost făcut vreun comentariu direct de către autorităţile guvernamentale însărcinate cu procesarea cererilor pentru azil – Biroul Federal pentru Imigraţie şi Refugiaţi (Bamf).

Diverse organizaţii media, totuşi, au făcut referire la surse din cadrul Bamf care au confirmat aprobarea cererilor de azil în numeroase cazuri.

Autorităţile turce au lansat o campanie amplă împotriva opoziţiei după puciul eşuat, mii de presupuşi susţinători militari ai clericului exilat în SUA Fethullah Gulen fiind închişi sau concediaţi. Liderul turc Recep Tayyip Erdogan consideră că Gulen a orchestrat lovitura de stat eşuată de anul trecut. Gulen a negat acuzaţia. Doar săptămâna trecută, Turcia a concediat peste 100 de judecători şi procurori, şi cu o săptămână înainte a concediat aproximativ 4.000 de oficiali publici. De asemenea, peste 9.100 de poliţişti au fost suspendaţi în 26 aprilie.

Potrivit rapoartelor media, oficialii Bamf au aşteptat să vadă rezultatul controversatului referendum din Turcia pe tema modificărilor constituţionale, înainte să ia o decizie finală în cazul solicitanţilor de azil. Totuşi, Bamf a negat aceste afirmaţii.

Erdogan a câştigat la limită referendumul, care îi va oferi noi puteri în cadrul unui sistem prezidenţial. Criticii se tem că Erdogan ar putea abuza de noul sistem pentru a reduce la tăcere şi mai mult vocile opoziţiei.

Acordarea azilului politic unor cetăţeni turci în Germania ar putea afecta şi mai mult relaţia deja tensionată dintre Berlin şi Ankara - chiar dacă oficiali militari din acest caz au toţi paşapoarte diplomatice.

Ministrul turc al Apărării, Fikri Isik, a cerut public în luna ianuarie ca Germania să respingă orice cerere de azil depusă de oficiali turci, susţinând că cei care caută un paradis sigur în Germania sunt acuzaţi că fac parte dintr-o organizaţie teroristă responsabilă pentru puciul eşuat din 2016, făcând referire la aşa-zisa mişcare a lui Gulen, “Hizmet”.

Relaţiile dintre Germania şi Turcia s-au deteriorat semnificativ în timpul campaniei de dinaintea referendumului, după ce câtorva miniştri turci nu li s-a permis să desfăşoare mitinguri politice în favoarea referendumului.

Relaţiile dintre cele două ţări au suferit o nouă lovitură prin arestarea unui jurnalişti germano-turc care lucrează pentru ziarul Die Welt. Deniz Yucel a fost închis în luna februarie pe baza unor acuzaţii legate de terorism şi aşteaptă în prezent să înceapă procesul. Alţi câţiva cetăţeni germano-turci rămân, de asemenea, în detenţie în Turcia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor