Generalul Oprea cere senatorilor să voteze pentru ridicarea imunităţii sale

Acuzat de abuz în serviciu, generalul Oprea, supranumit "girofar" pentru obiceiul de a se deplasa peste tot însoţit de coloane oficiale, cere să i se ridice imunitatea, pentru ca "adevărul" să se afle cât mai rapid.
Gabriel Oprea (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
27.01.2016

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a transmis o scrisoare preşedintelui Senatului şi preşedintelui Comisiei juridice în care le aduce la cunoştinţă că se consideră nevinovat de faptele pe care i le impută DNA şi cere senatorilor să voteze pentru ridicarea imunităţii sale, "pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului."

Redăm scrisoare fostului vicepremier, care, reamintim, este acuzat de abuz în serviciu, pentru însoţirea deplasărilor sale de echipaje ale Poliţiei Rutiere. Dosarul lui Oprea a fost deschis după ce în urma unei deplasări cu escorta, pe ploaie şi pe frig, în condiţii despre care presa a susţinut că sunt ilegale, unul din poliţiştii ce-l escortau pe general şi-a pierdut viaţa. Potrivit mai multor poliţişti, care, după moartea lui Gigină au făcut declaraţii, sub protecţia anonimatului, Oprea mergea cu escorta şi la restaurant, şi acasă, iar oamenii legii erau obligaţi să gonească cu viteze nepermis de mari.

"Stimate domnule Preşedinte,

Conform art. 109, alin. 2 din Constituţia României şi a deciziilor nr. 93/1999 şi 270/2008 ale Curţii Constituţionale, numai Senatul României poate cere urmărirea penală a unui fost ministru pentru fapte comise în timpul exercitării funcţiei de ministru, care în prezent deţine calitatea de senator.

Vă aduc la cunoştinţă faptul că nu doresc să beneficiez de această imunitate de procedură, socotind că se va stabili adevărul, adică nevinovăţia mea.

Mă consider nevinovat de faptele care mi se impută, nu am solicitat nimic Ministerului Afacerilor Interne, nu am beneficiat de la Ministerul Afacerilor Interne de nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de resort. Există un plan de măsuri care funcţionează în baza unor instrucţiuni, adoptat înainte de anul 2000, care prevede asigurarea protecţiei şi a însoţirii permanente a ministrului de Interne, ministrului de stat, viceprim-ministrului.

În consecinţă, solicit colegilor mei senatori să voteze cererea de urmărire penală, pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului.

Consider că gestul meu va face ca nici imaginea Senatului şi nici imaginea UNPR să nu fie afectate, aşa cum se întâmplă, din păcate, de fiecare dată când sunt în discuţie astfel de subiecte”, se arată în comunicatul UNPR publicat de digi24.ro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor