Tiberiu Niţu şi prim-adjunctul său, Bogdan Licu, se abţin să soluţioneze cererea DNA în cazul Oprea
alte articole
UPDATE. Decizia lui Tiberiu Niţu de a se abţine de la soluţionarea cererii DNA în cazul lui Gabriel Oprea a fost urmată de un gest similar din partea prim-adjunctului său, Bogdan Licu, căruia fostul ministru de Interne i-a fost coordonator de doctorat.
Cererea a fost semnată în final de procurorul Codruţ Olaru, adjunct al lui Tiberiu Niţu, după care a fost trimisă la Senat.
* * *
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, s-a abţinut de la soluţionarea cererii DNA în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea, asupra acesteia urmând să se pronunţe prim-adjunctul său, Bogdan Licu.
"Având în vedere obligaţia de rezervă specifică magistraţilor şi consecvent poziţiei adoptate întotdeauna în cazul dosarelor aflate în curs de soluţionare, domnul Tiberiu Mihail Niţu – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu este oportun să facă nici un fel de declaraţii în ceea ce priveşte aspectele de la punctul 2 al comunicatului DNA.
Totodată, procurorul general doreşte să sublinieze faptul că activitatea procurorilor este guvernată de principiul independenţei, astfel încât nimeni nu poate interveni în deciziile procurorului de caz. În considerarea acestor principii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a abţinut de la soluţionarea solicitării DNA, aceasta urmând a fi soluţionată de prim adjunctul procurorului general", se arată într-un comunicat remis de Parchetul general.
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a solicitat luni procurorului general Tiberiu Niţu să sesizeze Senatul pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea - actual senator, fost ministru de Interne şi vicepremier pentru Securitate Naţională.
Gabriel Oprea este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în perioada în care a deţinut funcţia ministerială.
Din probele strânse de procurori, reiese că generalul a abuzat în deplasările sale de coloana oficială, deşi legea spune clar că nu avea acest drept decât în situaţii excepţionale. Mai mult decât atât, Oprea i-a asigurat coloană oficială şi procurorului general Tiberiu Niţu, iniţiativă la fel de ilegală. Detalii aici.