General acuzat de protejarea soluţiei de clasare a dosarului Revoluţiei reactivat de Iohannis
alte articole
Preşedintele Iohannis a semnat marţi decretul privind chemarea în activitate a lui Codruţ Olaru, general de brigadă - cu o stea, în rezervă, din Ministerul Apărării Naţionale, informează Administraţia Prezidenţială.
În ultimii trei ani, Codruţ Olaru a fost adjunct al procurorului general, iar anterior a fost procuror şef al DIICOT.
Recent, Olaru s-a înscris în cursa pentru funcţia de procuror şef al României, competiţia fiind câştigată însă de Augustin Lazăr. La momentul respectiv, înscrierea lui Olaru a stârnit nemulţumirea reprezentanţilor Asociaţiei 21 decembrie 1989 care au remintit că Olaru este unul din procurorii responsabili de clasarea dosarului Revoluţiei.
Codruţ Olaru a coordonat secţia Parchetelor Militare, a respins cereri de recuzare a procurorilor militari, a protejat soluţia de clasare a dosarului Revoluţiei, în condiţiile în care această soluţie este total opusă şi chiar în dispreţul hotărârilor CEDO cu privire la dosarul crimelor din decembrie '89, susţine Asociaţia 21 decembrie 1989. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici
Potrivit evz.ro, odată reactivat, Olaru va lucra la Parchetului Militar.