Gazul în SUA, de cinci ori mai ieftin decât cel livrat de Gazprom Europei (revista presei)

În SUA gazul costă de cinci ori mai puţin decât cel exportat de gigantul rus Gazprom în Europa şi este de patru ori mai ieftin decât pe piaţa internă a Rusiei, arată Nezavisimaia Gazeta în ediţia de vineri. Preţul gazului în SUA a ajuns la 77 de dolari pentru o mie de metri cubi, menţionează cotidianul moscovit.
(photos.com)
Epoch Times România
13.04.2012

În SUA gazul costă de cinci ori mai puţin decât cel exportat de gigantul rus Gazprom în Europa şi este de patru ori mai ieftin decât pe piaţa internă a Rusiei, arată Nezavisimaia Gazeta în ediţia de vineri. Preţul gazului în SUA a ajuns la 77 de dolari pentru o mie de metri cubi, menţionează cotidianul moscovit.

Producătorii americani, spre deosebire de Gazprom, sunt gata să crească extracţia: în 2011, nivelul acesteia a crescut cu 7,9% - până la 1,85 de miliarde de metri cubi pe zi, iar în anul în curs se aşteaptă o creştere de 4,5%. Monopolul rus, care vinde gaz Europei la preţul de 300-350 de dolari pe mia de metri cubi este într-o situaţie îngrijorătoare - oricând se poate confrunta cu noi pretenţii din partea partenerilor, avertizează Nezavisimaia Gazeta.

Funcţionarii guvernului rus au sărăcit, iar cei de la Kremlin s-au îmbogăţit. Ce-i drept nivelul lor de trai depinde nu atât de salarii, cât de veniturile soţilor şi soţiilor de demnitari, semnalează Vedomosti, după o analiză a declaraţiilor de avere publicate pe site-ul celor două instituţii. Salariile angajaţilor de la Kremlni au crescut, în medie, cu 5-10%, iar ale celor din executivului s-au diminuat cu peste 20%, arată publicaţia financiară. Membrilor guvernui li s-au redus primele, dar salariu de bază a rămas acelaşi, a explicat purtătorul de cuvânt al premierului, Dmitri Peskov.

Cel mai bogat ministru al Cabinetului Putin s-a dovedit a fi vicepremierul Aleksandr Hloponin, care a câştigat în 2011 suma de 484 de milioane de ruble (12,73 milioane de euro), scrie Moskovski Komsomoleţ, precizând că demnitarul este şi posesorul mai multor automobile de lux şi mai are şi un teren în Italia. Komsomolskaia Pravda notează că preşedintele Dmitri Medvedev a înregistrat un venit salarial de 3,371 de milioane de ruble (86 de mii de euro), iar Vladimir Putin s-a dovedit din nou mai bogat - cu 3,662 de milioane de ruble (aproximativ 96.000 de euro).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor