Gata, e oficial: Universitatea Craiova revine în fotbalul românesc

După ce a fost dezafiliată fără milă din structurile FRF în vara anului 2011, gruparea olteană poate evolua în sezonul 2012/2013 în liga secundă de fotbal. Anunţul a fost făcut de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
Echipa de fotbal a Spaniei s-a calificat în finala EURO 2012, după 4-2 cu Portugalia. (PIERRE-PHILIPPE MARCOU / AFP / GettyImages)
Liviu Şerbănescu
17.07.2012

După ce a fost dezafiliată fără milă din structurile FRF în vara anului 2011, gruparea olteană poate evolua în sezonul 2012/2013 în liga secundă de fotbal.

Astfel, Comitetul de urgenţă al FRF a dat curs deciziei Curţii de Apel şi a hotărât să reprimească echipa de fotbal în liga secundă, iar anunţul a fost făcut de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, care a declarat: "Da, ne-am pus de acord. Craiova are un loc în Divizia B".

Vicepreşedintele FRF, Octavian Goga, a declarat: "Este adevărat că am avut câteva discuţii cu Mircea Sandu. În aceste momente, se redactează documentele oficiale. Nu vreau să adaug altceva", relevă gsp.ro.

Conform declaraţiei preşedintelui FRF, Mircea Sandu, una dintre seriile Ligii a II-a ar urma să aibă în sezonul viitor 12 echipe, iar cea în care va fi repartizată Universitatea Craiova va avea 13 echipe.

Pe de altă parte, patronul grupării oltene, Adrian Mititelu, nu se mulţumeşte cu această reprimire a echipei sale în fotbalul românesc.

El a solicitat să-i fie daţi toţi jucătorii pe care Universitatea i-a pierdut în urma desfiinţării abuzive.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor