Universitatea Craiova a obţinut suspendarea deciziei FRF prin care a fost dezafiliată
alte articole
Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti a decis luni suspendarea deciziei Federaţiei Române de Fotbal prin care Echipa Universitatea Craiova a fost dezafiliată din cadrul federaţiei.
Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.
Primarul oraşului Craiova, Olguţa Vasilescu, s-a prezentat lunea trecută la sediul CAB pentru a susţine echipa Universitatea Craiova în procesul cu FRF, ea declarând că i s-a părut că judecătoarea a fost foarte corectă până în acest moment.
"Am venit aici pentru a-mi lua echipa acasă. Pentru noi, în oraşul Craiova există doar Universitatea. Cu ea am crescut de mică şi sper ca în această zi să se facă dreptate. Cei de la Jandarmerie m-au rugat să vorbesc cu suporterii noştri care vor veni şi ei aici", a spus Olguţa Vasilescu.
Circa 50 de suporteri au venit lunea trecută la CAB pentru a fi alături de echipa favorită, alături de aceştia aflându-se patronul Univesităţii, Adrian Mititelu, fosta glorie a Universităţii, Ilie Balaci, precum şi Olguţa Vasilescu, purtând un tricou al echipei din Bănie.
Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a votat pe 14 mai excluderea definitivă a Universităţii Craiova din cadrul FRF, cu 168 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 18 abţineri, validând astfel decizia provizorie luată de Comitetul Executiv în 20 iulie 2011.
Mircea Sandu, preşedintele FRF, a solicitat excluderea definitivă, argumentând că SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA a încălcat flagrant statutul federaţiei, mai ales prin faptul că a ales să-şi caute dreptatea în instanţele judecătoreşti şi a ocolit instanţa supremă a sportului, Tribunalul de Arbitraj pentru Sport de la Lausanne.
În plus, patronul Adrian Mititelu a obţinut un certificat de identitate sportivă pentru două societăţi, fapt pentru care Mircea Sandu va chema în justiţie Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, care a eliberat CIS-ul.
Consiliul Judeţean Dolj, prin Centrul Sportiv de Copii şi Juniori, aflat în subordinea sa, a acţionat în instanţă Federaţia Română de Fotbal şi a solicitat anularea deciziei Adunării Generale a FRF privind dezafilierea echipei Universitatea Craiova.