Dragomir afirmă că Universitatea Craiova trebuie să ia licenţa pentru a participa la campionat

Epoch Times România
25.06.2012

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat că Universitatea Craiova nu poate fi înscrisă în campionat dacă nu va primi licenţă, chiar dacă Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti a decis luni suspendarea deciziei Federaţiei Române de Fotbal prin care Universitatea a fost dezafiliată din cadrul federaţiei.

"Universitatea a retrogradat din Liga I pe linie sportivă în liga secundă. Dacă nu are licenţă, nu poate juca în liga secundă, iar vechea societate are datorii foarte mari. LPF nu are nicio treabă cu chestia asta. Clubul şi-a pierdut jucătorii pentru ca nu i-a plătit", a spus Dumitru Dragomir la RTV.

Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal a votat pe 14 mai excluderea definitivă a Universităţii Craiova din cadrul FRF, cu 168 de voturi pentru, 5 împotrivă şi 18 abţineri, validând astfel decizia provizorie luată de Comitetul Executiv în 20 iulie 2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor