Gaël Monfils şi-a stabilit obiectivul final. Până când vrea să joace tenis?

Gael Monfils (Getty Images)
Epoch Times şi AFP
27.08.2025

Cu şase zile înainte de a împlini 39 de ani, veteranul francez de tenis Gaël Monfils (49 ATP) a declarat marţi, după înfrângerea din prima rundă de la US Open, că „obiectivul său final” este să-şi extindă cariera profesională până la 40 de ani. Francezul a cedat în faţa lui Roman Safiullin (94 ATP), cu scorul de 4-6, 6-2, 1-6, 6-3, 4-6, după două ore şi 44 de minute de joc.

„Sunt din ce în ce mai mulţi sportivi care reuşesc să performeze la un nivel bun la 40 de ani. Şi mi-ar plăcea să fiu unul dintre aceşti sportivi”, a declarat parizianul la o conferinţă de presă din New York.

„Obiectivul meu final este să joc cel puţin până la 40 de ani”, a insistat fostul număr 6 mondial.

Chiar şi la această vârstă înaintată pentru un jucător profesionist de tenis, „aş vrea să fiu la fel de competitiv ca la începutul anului”, a afirmat Monfils, care este cel mai în vârstă câştigător de turnee din circuitul principal în aproape 50 de ani la Auckland, în ianuarie, înainte de a ajunge în optimile de finală la Australian Open.

După un turneu american „foarte lung” punctat de trei înfrângeri în runda de deschidere la ATP 500 de la Washington, Masters 1000 de la Toronto şi US Open, Monfils intenţionează să revină în circuit la turneul din Asia, care începe în 15 septembrie.

După ce s-a înscris la ATP 250 de la Chengdu, China (17-23 septembrie), francezul a declarat, marţi,, tunre că „vrea cu adevărat să meargă, pentru că vreau să arăt o altă faţă şi să încerc să am un sfârşit de an mai puternic decât această perioadă complicată pentru mine”.
Monfils este aşteptat să fie însoţit în Asia de noul său antrenor, Dorian Descloix, care s-a alăturat echipei sale chiar înainte de Wimbledon, dar iniţial s-a angajat doar până la turneul american pe teren dur.

„Cred că este un antrenor grozav”, dar „nu vreau să-i pierd timpul, chiar dacă mi-a spus deja că nu-şi pierde timpul”, a declarat „La Monf”.

„E adevărat că soseşte într-un moment în care nu mă descurc la fel de bine ca înainte. Evident, aş fi preferat să joc mult mai bine pentru el, pentru că merită, pentru că e bun; doar eu sunt cel rău. Trebuie să vorbim, dar dacă e dispus – mi-a spus asta în şoaptă – cred că voi merge cu el în turneul asiatic”, a concluzionat francezul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor