Gabriel Oprea a demisionat din funcţia de vicepremier
alte articole
Gabriel Oprea a demisionat miercuri din funcţia de vicepremier, pentru a prelua ca titular, funcţia de Ministru de Interne. Condiţia ar fi fost agreată de Victor Ponta cu preşedintele Traian Băsescu, în cursul întrevederii ce a avut loc marţi seara, la Cotroceni, au declarat surse politice citate de Mediafax.
"Decizia demisiei a fost luată în şedinţa USD. Urmează ca actul de demisie să fie înregistrat oficial, din punct de vedere formal", au declarat agenţiei Mediafax sursele citate.
Preşedintele Băsescu a semnat deja decretul de numire a lui Gabriel Oprea, care va depune jurământul astăzi, la ora 14, la Cotroceni. Interimatul de 45 de zile a lui Oprea la Ministerul de Interne expiră sâmbătă, 8 martie.
Cât despre restul miniştrilor din cabinetul Ponta III, votaţi ieri de Parlament, Traian Băsescu a declarat că îi va investi în funcţie doar după ce premierul Ponta îşi asumă un nou program guvernamental care să reflecte negocierile cu UDMR, inclusiv cu privire la înfiinţarea unei facultăţi de medicină în limba maghiară la Târgu Mureş şi la dreptul maghiarilor de a arbora steagul secuiesc. În caz contrar, preşedintele va aştepta decizia CCR privind sesizarea depusă marţi seara de PDL şi PMP, sesizare în care se regăsesc toate problemele ridicate de şeful statului. Potrivit unor surse oficiale citate de Realitatea Tv, sesizarea PDL ar putea fi soluţionată vineri.