Franţa va renunţa la platformele americane Microsoft Teams şi Zoom, pe fondul preocupărilor legate de securitate

Franţa a anunţat că va implementa platforma Visio în toate departamentele guvernamentale până în 2027, înlocuind astfel platformele americane Microsoft Teams şi Zoom cu propria sa platformă de videoconferinţă dezvoltată pe plan intern, a anunţat luni Parisul.
Măsura face parte din strategia Franţei de a înceta utilizarea furnizorilor străini de software, în special a celor din Statele Unite, şi de a recâştiga controlul asupra infrastructurii digitale critice. Ea vine într-un moment crucial, în care Franţa, la fel ca Europa, ajunge la un punct de cotitură în ceea ce priveşte suveranitatea digitală.
„Scopul este de a pune capăt utilizării soluţiilor non-europene şi de a garanta securitatea şi confidenţialitatea comunicaţiilor electronice publice, bazându-ne pe un instrument puternic şi suveran”, a declarat David Amiel, ministru al funcţiei publice şi al reformei statului, potrivit Euronews.
Luni, guvernul a anunţat că va utiliza în schimb platforma franceză de videoconferinţă Visio. Platforma se află în faza de testare de un an şi are aproximativ 40.000 de utilizatori.
Ce este Visio?
Visio face parte din planul 'Suite Numérique' al Franţei, un ecosistem digital de instrumente suverane concepute pentru a înlocui utilizarea serviciilor online americane precum Gmail şi Slack. Aceste instrumente sunt destinate funcţionarilor publici şi nu sunt pentru uz public sau pentru companii private.
Platforma dispune, de asemenea, de o funcţie de transcriere a şedinţelor bazată pe inteligenţă artificială şi de identificare a vorbitorilor, folosind tehnologia start-up-ului francez Pyannote.
Visio este găzduită şi pe infrastructura de cloud suveran a companiei franceze Outscale, o filială a companiei franceze de software Dassault Systèmes.
Guvernul francez a declarat că trecerea la Visio ar putea reduce costurile de licenţiere şi ar putea economisi până la 1 milion de euro pe an pentru fiecare 100.000 de utilizatori.
Măsura vine şi în contextul în care Europa şi-a pus întrebări cu privire la dependenţa sa excesivă de infrastructura de tehnologia informaţiei (IT) din SUA, după întreruperile serviciilor de cloud din Statele Unite de anul trecut.
„Această strategie evidenţiază angajamentul Franţei faţă de suveranitatea digitală, pe fondul creşterii tensiunilor geopolitice şi al temerilor legate de supravegherea străină sau de întreruperi ale serviciilor”, a declarat Amiel.