Franţa a confiscat petrolierul PUSHPA, ancorat în largul coastelor sale, bănuit că aparţine "flotei fantomă" ruse


Marina franceză a declarat marţi că autorităţile investighează o posibilă încălcare a legii de către petrolierul Boracay, o navă suspectată că ar aparţine aşa-numitei „flote fantomă” implicată în comerţul cu petrol rusesc, informează Reuters.
Potrivit sursei citate, nava figurează pe lista sancţiunilor britanice şi ale Uniunii Europene împotriva Rusiei. Ea a fost reţinută de autorităţile estoniene la începutul acestui an pentru că naviga fără un pavilion naţional valabil. Petroliere din flota fantomă au de obicei proprietari şi asigurări opace şi sunt adesea vechi de peste 20 de ani.
Petrolierul a părăsit portul rus Primorsk pe 20 septembrie, potrivit datelor MarineTraffic. A navigat prin Marea Baltică şi peste Danemarca înainte de a intra în Marea Nordului şi de a tranzita spre vest prin Canalul Mânecii.
Datele de urmărire a navelor arată că petrolierul construit în 2007 a fost urmărit de o navă de război franceză după ce a ocolit vârful nord-vestic al Franţei, înainte de a-şi schimba cursul şi de a se îndrepta spre est, către coasta franceză. În prezent, se află ancorat lângă Saint Nazaire.
Echipajul nu a reuşit să demonstreze naţionalitatea navei
Marina franceză a declarat că este în curs o anchetă. Procurorul din Brest a declarat pentru Reuters că a fost deschisă o anchetă după ce echipajul nu a reuşit să furnizeze dovezi privind naţionalitatea navei şi nu a respectat ordinele.
Marea Britanie şi UE au impus sancţiuni separate petrolierului în octombrie 2024 şi februarie 2025.
UE a declarat că nava era implicată în transportul de ţiţei şi produse petroliere ruseşti „în timp ce practica operaţiuni de transport maritim nereglementate şi cu risc ridicat”.
Marea Britanie a declarat că nava era „implicată în activităţi al căror obiectiv sau efect era destabilizarea Ucrainei ... sau obţinerea unui beneficiu sau sprijinirea guvernului Rusiei” în transportul de petrol sau produse petroliere provenite din Rusia către o ţară terţă.
Nava, care şi-a schimbat numele în Boracay – sau, în unele baze de date maritime, în Pushpa – în decembrie 2024, se numea anterior Kiwala. Navele păstrează acelaşi număr de identificare OMI pe toată durata de viaţă, dar îşi pot schimba numele.