Francois Hollande, în sfârşit social-democrat? (Suddeutsche Zeitung)

Mai puţin 'stat-providenţă', mai multă ''piaţă': optând pentru un viraj politic a la Schroeder sau Blair, preşedintele francez Francois Hollande ar putea reuşi să reformeze Hexagonul şi să facă uitată presupusa sa relaţie amoroasă cu o actriţă, notează cotidianul german Sueddeutsche Zeitung, preluat de Courrier International.

Cuvântul 'viraj' bântuie în prezent Parisul. Pentru moment, contururile lui sunt încă fantomatice, însă zvonurile care anunţă acest iminent viraj în politica lui Hollande suscită îngrijorare în special în rândurile stângii, aflată la putere.

Cu toate acestea, toate elementele duc la concluzia că, după 20 de ani de turbulenţe la Palatul Elysee, Francois Hollande prevede o schimbare radicală şi se pregăteşte să-i ceară multe poporului francez: de exemplu, ca el să înţeleagă mesajul potrivit căruia Franţa o va duce mai bine cu 'mai puţin stat' sau discursul potrivit căruia Marea Naţiune de altă dată nu va putea ieşi din impas fără reforme dificile. De fapt, adevărul.

Pare-se că locatarul Palatului Elysee s-a decis în sfârşit să ia o direcţie pe care alţi social-democraţi au păşit cu mult înaintea lui. Francois Hollande încearcă să tatoneze 'a treia cale': aceeaşi ca cea îmbrăţişată întâi de 'co-religionarii' săi din Olanda şi din republicile scandinave, apoi de britanicul Tony Blair şi de germanul Gerhard Schroeder.

Mai puţin 'stat-providenţă', mai multă 'piaţă'. Nu un 'capitalism-casino', însă mai multă concurenţă şi responsabilitate din partea fiecăruia. În timpul urărilor sale, Hollande a profetizat că anul 2014 va fi unul 'al deciziilor puternice'. El a denunţat o fiscalitate 'prea greoaie', a pus în gardă în legătură cu 'excesele şi abuzurile' care subminează securitatea socială şi le-a propus întreprinderilor 'un pact de responsabilitate': o scădere a taxelor şi a costurilor în schimbul creării de noi locuri de muncă.

Prin urmare, Europa ar putea fi martora unei noi metamorfoze înainte de sfârşitul acestei săptămâni: 'schroedizarea' sau 'blairizarea' lui Francois Hollande. Marţea aceasta, preşedintele francez a susţinut o conferinţă de presă. Singura problemă este că, de data aceasta, ea aduce cu o farsă, în condiţiile în care aventura lui Francois Hollande cu o actriţă de cinema, dezvăluită vinerea trecută de mass-media, deturnează proiectoarele de la situaţia gravă în care se află ţara.

Oameni din anturajul lui Hollande se tem că preşedintele le-ar putea aminti compatrioţilor săi nu de Tony Blair sau de Gerhard Schroeder, ci mai degrabă de un alt adept al celei de-a 'treia căi' - Bill Clinton, ale cărui aventuri extraconjugale au ajuns, la vremea lor, pe prima pagină a ziarelor. Cu toate acestea, potrivit Sueddeutsche Zeitung, este posibil ca această 'afacere' să joace şi în favoarea lui Hollande.

Fără îndoială, socialistul Hollande a iniţiat deja câteva reforme: a liberalizat (puţin) dreptul muncii, prea încorsetat, a redus (cel puţin marginal) un buget de stat prea opulent, a tăiat (tot puţin) din pensii. Cu toate acestea, guvernarea lui Hollande suferea până acum de două puncte slabe: în primul rând, el nu a lansat decât 'mici reforme', temându-se de opoziţia frontală a sindicatelor şi a stângii. Apoi, el nu îndrăznea să spună clar că îşi va abandona viziunea şi obiectivul intervenţiilor sale 'în doză mică'.

Această 'metodă Hollande', cu jumătăţi de măsură, este astăzi depăşită, subliniază cotidianul german. Ea este insuficientă în condiţiile unui aparat de stat care înghite peste jumătate (56%) din PIB-ul Franţei şi care are de aproape două ori mai mulţi funcţionari decât Germania. Această metodă îl face pe preşedintele francez să pară mai dezarmat decât este în realitate. În ochii a numeroşi francezi, Francois Hollande încarnează astăzi ceea ce el deplânge cel mai mult: declinul inexorabil al naţiunii lor.

Şeful statului francez este singurul care poate să iasă din această dilemă. Obiectivul nu este unul insurmontabil. Alţi preşedinţi înaintea lui au negociat 'viraje' mult mai periculoase. În 1983, Francois Mitterand a făcut astfel apel la ajutorul tehnocratului social-liberal şi vizionarului european Jacques Delors, pentru a-şi salva preşedinţia.

Francois Hollande cunoaşte această poveste pe de rost: Mitterand şi Delors se numără printre idolii şi profesorii săi. Timp de mai mulţi ani, Hollande a urmat cursul social-liberalului Delors. Abia în campania electorală el a deviat spre stânga, din populism, pentru a suda Partidul Socialist din spatele său. Atât de tare, încât el este şi astăzi înţepenit în promisiunile sale din primăvara lui 2012.

Consecinţa cea mai benefică a slăbiciunilor lui Francois Hollande şi a 'sclerozei hexagonale' este, prea poate, aceasta: şase din zece francezi declară că, pentru a depăşi criza, trebuie redus 'statul'. Exact aceasta este şi părerea lui Hollande, care s-a îndepărtat discret, de mai multă vreme, de stânga ortodoxă. Spunând în sfârşit adevărul, Francois Hollande şi-ar putea elibera ţara şi, în primul rând, s-ar putea elibera pe sine.