Fotbal: Tehnologia video pentru confirmarea golurilor, utilizată în premieră la Cupa Mondială
alte articole
Arbitrii desemnaţi să conducă meciurile de la Cupa Mondială 2014 vor fi ajutaţi, în premieră, de un dispozitiv video, faimoasa tehnologie pentru linia porţi, care permite confirmarea golurilor valabile şi evitarea unor mari erori, precum cea din meciul Germania - Anglia de la Mondialului sud-african.
Pe 27 iunie 2010, la Bloemfontein (Africa de Sud), Germania conducea cu 2-1 în faţa Angliei, într-o partidă din optimile de finală, când mingea şutată de englezul Frank Lampard a lovit bara transversală şi a căzut în spatele liniei porţii, însă arbitrul uruguayan Jorge Larrionda nu a validat golul, iar germanii au câştigat în final cu 4-1.
Aceea a fost, probabil, ziua în care adoptarea "goal-line technology" a devenit o obligaţie pentru preşedintele FIFA, Sepp Blatter, care înaintea acestui incident nu se arătase prea favorabil apelării la tehnologie pentru ajutorarea arbitrilor.
Însă, golul care le-a fost anulat englezilor l-a făcut pe Blatter să fie extrem tranşant. "La viitoarea Cupă Mondială, nu trebuie să se mai întâmple acelaşi lucru, altfel va trebui să mă ascund, să plec", declara conducătorul FIFA în 2012 pentru AFP.
Însă până la adoptarea noii tehnologii a mai trecut ceva timp, fiind aprobat şi aplicat mai întâi sistemul cu cinci arbitri, susţinut de preşedintele UEFA, Michel Platini.
A fost nevoie de o nouă eroare, chiar şi cu doi arbitri suplimentari, la EURO 2012, pentru care responsabilii fotbalului să aprobe adoptarea tehnologiei pentru linia porţi. În cursul meciului Ucraina-Anglia, un balon expediat de ucraineanul Devic a depăşit linia porţii, înainte de a fi degajat de englezul Terry, dar, ca şi în Africa de Sud, arbitrul nu a validat golul.
De această dată, Sepp Blatter a reacţionat vehemet, pe Twitter. "După meciul de ieri, tehnologia pentru linia porţii nu mai este o posibilitate, ci a devenit o necesitate", a scris în mesajul său.
În cursul aceluiaşi an, Internaţional Board anunţat că "goal-line technology" va fi utilizată la Mondialul 2014, după o perioadă de teste şi două experienţe în turnee internaţionale, Campionatul Mondial al cluburilor din Japonia, în decembrie 2012, iar apoi la Cupa Confederaţiilor 2013, găzduită de Brazilia.
La cele două competiţii, apoi la Mondialul cluburilor 2013 din Maroc, nu a existat niciun caz în care să fie necesară intervenţia "arbitrajului video".
"A fost o etapă importantă", a declarat Blatter după Cupa Confederaţiilor, în timp ce arbitrul englez Howard Webb a subliniat "siguranţa" pe care o ofertă arbitrilor acest sistem, care s-a dovedit "fiabil" şi nu prezintă "nicio îngrijorare".
Pentru Cupa Mondială 2014 a fost ales sistemul GoalControl-4D, bazat pe utilizarea a 14 camere de înaltă viteză instalate pe stadioane, şapte pentru fiecare poartă, care vor permite urmărirea poziţiei mingii în trei dimensiuni. Dacă balonul va depăşi complet linia porţii, va fi trimis un mesaj, în mai puţin de o secundă, pe ceasul arbitrului de centru, care va avea ultimul cuvânt pentru validarea golului.
Tehnologia este contestată, însă, în continuare de unii, în frunte cu Michel Platini, care consideră că "s-a deschis cutia Pandorei".
"OK pentru linia porţi, însă stop! După aceea vom crea tehnologia ofsaidului, apoi tehnologia suprafeţei de pedeapsă etc. Pentru mine, acesta este sfârşitul fotbalului", a comentat preşedintele UEFA
"Nu cred în tehnologie, nu cred că ea spune mereu adevărul, cred în arbitrajul uman", a adăugat Platini.