Fotbal - EURO 2012: Selecţionerul Greciei laudă "pasiunea şi inima" echipei sale
alte articole
Selecţionerul Greciei, portughezul Fernando Santos, a recunoscut că victoria Germaniei (4-2) în sferturile de finală ale EURO 2012, vineri seara la Gdansk, este meritată, însă a ţinut să salute "pasiunea şi inima" cu care echipa sa a jucat la acest turneu final.
"Mai întâi de toate vreau să felicit echipa germană, care a jucat foarte bine şi a meritat victoria. Însă doresc, de asemenea, să-mi felicit jucătorii, nu pentru acest meci în mod special, ci pentru întregul lor efort de la acest turneu. Ceea ce voi reţine eu în urma acestei competiţii e pasiunea şi inima cu care ei au disputat meciurile. Şi voi încerca, totodată, să corectez câteva lucruri, la antrenamente, pentru a putea fi mai buni atunci când vom debuta în preliminariile Cupei Mondiale 2014", a declarat selecţionerul Greciei după partida de la Gdansk.
Referindu-se la jocul echipei elene în faţa Germaniei, Santos consideră că elevii săi au primit prea uşor cel de-al doilea gol, lucru care "le-a tăiat aripile". "În cursul primei reprize, cred că puteam păstra mai mult mingea. Ar fi trebuit să ne asumăm mai multe riscuri la loviturile libere. Germania a recuperat sistematic balonul şi a presat poarta noastră. În ciuda eforturilor noastre defensive, am încasat primul gol, ceea ce a complicat lucrurile. La vestiare, le-am cerut jucătorilor mei să corijeze micile erori şi aibă mai multe iniţiative, rămânând totodată concentraţi pe aspectul defensiv. Le-am spus că va fi suficient să marcăm un gol pentru ca meciul să se schimbe total. Am intrat foarte determinaţi pe teren şi am reuşit să marcăm, însă am primit rapid cel de-al doilea gol, iar acest lucru ne-a tăiat aripile. Nu am mai putut să rămânem în joc după aceea", a explicat tehnicianul portughez.