Foşti ofiţeri Mossad, despre cum ar fi devenit mii de dispozitive de comunicare din Liban mesageri ai morţii

Explozia pagerelor şi walkie-talkie-urilor din Liban pare să fie scoasă dintr-un film de spionaj, atât de terifiantă şi improbabilă pare să fie, remarcă The Telegraph. Cu toate acestea, dovezile sunt mult prea reale, în imaginile şi filmările înfiorătoare care apar, cu bărbaţi şi femei din Liban mutilaţi în timp ce îşi duceau viaţa de zi cu zi, după ce mii de dispozitive de comunicare au explodat spontan marţi.

Cu toate că Israelul nu a revendicat deocamdată atacul care a făcut cel puţin 12 victime şi cel puţin 3.000 de răniţi, mulţi dintre ei grav, nu există prea multe îndoieli cu privire la sofisticarea şi creativitatea operaţiunii, care poartă toate semnele distinctive ale agenţiilor de spionaj ale Israelului, în special ale temutului Mossad - serviciul de informaţii externe al ţării.

„Faptul că beneficiem de rezultate nu înseamnă că suntem în spatele [atacului]. Problema este că această operaţiune este atât de fascinantă, atât de creativă şi atât de ieşită din comun, încât doar CIA, MI6 sau Mossad ar putea face aşa ceva. Ai nevoie de sprijin guvernamental, de o mulţime de relaţii şi de bani pentru a face o asemenea nebunie”, spune Avner Avraham, care a servit în Mossad timp de 28 de ani - dintre care 10 în străinătate - şi care acum este consilier pentru filmele de la Hollywood despre istoria Mossad.

Avraham a fost recrutat în Mossad după serviciul militar obişnuit.

„Este prestigios, desigur. Dar nu-l poţi împărtăşi, nici măcar cu părinţii tăi. Nu este James Bond, este o viaţă foarte gri”, spune el.

Mossad are două puncte forte cheie, spune el, în comparaţie cu alte agenţii naţionale de spionaj.

„Primul este că evreii au venit din toate colţurile lumii. Au crescut în locuri diferite, arată diferit, pot vorbi limbi diferite. Familia mea a venit din Irak, pot vorbi araba şi arătăm ca nişte arabi irakieni, aşa că am lucrat cu Mossad sub acoperire în Liban”, spune el.

El adaugă că serviciile lor de securitate au fost, de asemenea, perfecţionate de anii de conflict.

„Celălalt motiv pentru care suntem atât de buni este că a trebuit să luptăm în toţi aceşti ani pentru a trăi în ţara noastră. Noi nu am cerut asta”, spune el.

Asemenea KGB-ului, CIA-ului şi agenţiilor britanice în perioada de glorie a Războiului Rece, forţele israeliene şi-au câştigat de-a lungul deceniilor o reputaţie de ingeniozitate, găsind modalităţi neaşteptate de a ajunge la ţintele lor, care sunt adesea foarte secretoase şi conştiente de securitate. Dar ultimele atacuri au depăşit chiar şi cele mai mari estimări ale capacităţii lor.

„Totul începe cu identificarea unei oportunităţi. În cazul de faţă, aceasta a fost solicitarea Hezbollah de a achiziţiona pagere, deoarece doreau să evite utilizarea telefoanelor mobile celulare care pot fi piratate şi urmărite. Dar pagerul este un dispozitiv pe care îl putem controla cu uşurinţă - practic ştii cum să intri în reţea şi să transmiţi ceea ce vrei să transmiţi. Aşa că, atunci când am văzut comanda pentru pager, au spus: 'Bine, acum avem ocazia să punem ceva ce vrem în interiorul acestor pagere'”, spune un fost ofiţer din Unitatea 81, divizia secretă israeliană de arme.

„În ceea ce priveşte operaţiunile, trebuie să te gândeşti cum să controlezi întregul proces. Şi ştim că acele pagere au ieşit dintr-o fabrică din Ungaria, dar s-ar putea ca acele pagere să fi părăsit fabrica în starea lor originală. Dar apoi poate că vama le-a deviat, o întârziere de câteva zile din cauza problemelor vamale, iar apoi [echipa de operaţiuni] a avut grijă de [inserarea dispozitivelor capcană]. S-ar putea ca societatea europeană să fie o societate nevinovată.

Cum se instalează dispozitivele capcană? Există două modalităţi. În principiu, obţii schemele, diagramele dispozitivului, care pot fi obţinute cu uşurinţă, şi poţi cumpăra câteva dintre ele pe piaţa liberă. Apoi ai la dispoziţie câteva săptămâni pentru a vedea cum deschizi unul, cum îl modifici şi cum îl închizi.”

Fostul ofiţer de la Unitatea 81 respinge teoria conform căreia pagerele ar fi putut exploda ca urmare a pirateriei de la distanţă de către ofiţerii de informaţii israelieni, provocând supraîncălzirea bateriilor acestora. În schimb, spune el, o substanţă explozivă ar fi fost introdusă în fiecare dispozitiv.

„Nu cred că bateria a fost pregătită să se supraîncălzească şi să explodeze, aşa cum s-a sugerat. Nu, nu. Explozivul PETN [tetranitrat de pentaeritritol], care se pare că a fost folosit, apropo, este în mod special greu de detectat de câinii de urmă. Ar fi existat şi alte cerinţe: trebuia să explodeze o singură dată când se dădea comanda; nu înainte; numai la comandă”.

În astfel de scenarii, spune fostul ofiţer, dacă se dovedeşte prea dificil să ai acces la „dispozitivul original” care urmează să fie livrat ţintei vizate de asasinat, „îl copiezi pur şi simplu, faci altele noi şi înlocuieşti originalele, unul câte unul. Trebuie să ne asigurăm că noile noastre beepere sunt cele care vor fi livrate. Şi acest lucru este posibil pentru că putem şti totul, până la numerele de serie, ambalajul, totul. Cu câteva mii de unităţi, puteţi schimba un palet de transport cu altul. Cine are grijă de aceşti paleţi? Credeţi că un membru al Hezbollah i-a escortat tot drumul? Nu.”

Dacă amploarea şi detaliile sunt extraordinare, aceasta nu este singura dată când Mossad a exploatat tehnologia cotidiană, în special telefoanele.

În 1972, agenţi Mossad care căutau să se răzbune pentru asasinatele de la Jocurile Olimpice de la München s-au strecurat în apartamentul din Paris în care locuia Mahmoud Hamshari, reprezentantul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP). În timp ce acesta era plecat pentru a fi intervievat de un agent care se dădea drept jurnalist italian, alţi agenţi au înlocuit baza telefonului său cu explozibil. La 8 decembrie, l-au sunat, au confirmat că se afla acolo şi au detonat bomba. El nu şi-a revenit niciodată şi a murit o lună mai târziu.

În 1996, Yahya Ayyash, artificierul şef al Hamas, a fost asasinat de Shin Bet, agenţia de securitate internă a Israelului, cu ajutorul unui telefon mobil capcană. Ei l-au convins pe Kamil Hamad, unchiul lui Osama Hamad, prietenul din copilărie al lui Ayyash, să lucreze pentru Shin Bet, ştiind că Ayyash împrumuta adesea telefoanele lui Osama. Aceştia i-au dat lui Kamil telefoane care fuseseră falsificate, pe care le-au predat lui Osama, care le-a predat lui Ayyash. În dimineaţă zilei de 5 ianuarie, devreme, tatăl lui Ayyash l-a sunat. Un avion spion israelian a preluat conversaţia şi a transmis-o către Shin Bet, care a detonat dispozitivul, ucigându-l pe Ayyash pe loc.

„Israelul îl căuta de mult timp. Operaţiunea a necesitat luni de planificare. A fost o operaţiune foarte mare şi aştepţi momentul potrivit. Toată lumea lucra zi şi noapte, nu dormea. A fost un succes unic, dar sentimentul este unul de uşurare, nu de bucurie. A fost o uşurare să scăpăm de acest terorist, pentru că ucidea mulţi israelieni. Dar este vorba de uciderea unei persoane”, spune Amit Assa, care lucra în Shin Bet în timpul asasinatului din 1996.

Telefoanele sunt deosebit de atractive pentru că pot fi folosite pentru a ţine sub observaţie ţintele în săptămânile sau lunile care preced atacurile, înainte de a se transforma în bombe în momentul critic.

„Hezbollah şi toţi ceilalţi terorişti ştiu că dacă ai în mână un telefon mobil, este foarte uşor să te localizeze prin GPS”, spune Assa.

Se credea că pagerele sunt mai sigure, deoarece pot doar recepţiona, nu şi emite. Legăturile Hezbollah nu se aşteptau ca forţele israeliene să manipuleze cumva mii de dispozitive, punând capcane la scara industrială.

„Acest lucru pare a fi ceea ce numim un 'atac în lanţul de aprovizionare', adică o companie înfiinţată de Israel sau care acţionează în numele Israelului a furnizat dispozitivele către Hezbollah”, spune Jonathan Spyer, un autor şi consilier care a servit într-un regiment de tancuri israelian.

Fostul ofiţer al Unităţii 81 spune că unii recruţi ai unităţilor tehnice israeliene sunt depistaţi în timp ce sunt încă la şcoală şi se îndoieşte că planul cu pagerul „a venit din rândurile militare de vârf. Ar fi fost un tânăr de 25 de ani care ar fi spus: 'Uită-te la beeperele astea. Nu crezi că putem face ceva cu asta?'”

Israelul nu a folosit exclusiv dispozitive de comunicare pentru astfel de atacuri, spune Spyer. În februarie 2008, Imad Mughniyeh, numărul doi al Hezbollah, a fost ucis de o maşină capcană, presupus a fi un efort comun CIA-Mossad după ani de încercări de asasinat.

„Aşadar, cineva responsabil de întreţinerea maşinii sale a acţionat. Primul avantaj al acestui tip de operaţiune este că nu lasă amprente”, spune el.

„Toată lumea cam ştie cine a fost responsabil, dar nu există o semnătură evidentă prin care să poţi spune că acesta a fost un act de război. În al doilea rând, este lipsită de costuri, deoarece nu implică punerea în pericol a vieţii cetăţenilor ţării de origine. Serviciile preferă să nu-şi pună în pericol propriul personal. Acest lucru este legat şi de progresele tehnologice. Ideea că ai putea avea proprii tăi agenţi care să se plimbe de colo-colo este mult mai greu de realizat. Serviciile tind să folosească mijloace tehnologice, aşa cum tocmai am văzut, sau plătesc sume mici de bani unor persoane locale.”

Reputaţia de temut a Mossad-ului a fost mult timp o sursă de mândrie pentru israelieni. La fel cum Serviciul Aerian Special (SAS) a fost o sursă de mândrie pentru Marea Britanie postbelică, activităţile serviciilor de informaţii israeliene vorbesc despre sentimentul naţional de sine al israelienilor.

„Israelienii se mândresc cu faptul că se consideră oameni foarte buni la gândire creativă şi improvizaţie şi care nu urmează reguli, ci găsesc rapid soluţii inspirate. În ultimii ani, industriile de înaltă tehnologie au fost un recipient al acestei mândrii, dar şi serviciile de securitate şi armata se văd în acest fel”, adaugă Spyer.

După eşecul devastator al serviciilor de informaţii din 7 octombrie, această operaţiune, ca şi alte cazuri recente de profil înalt, cum ar fi salvarea ostaticilor din Gaza, reprezintă o şansă pentru serviciile israeliene de a-şi reface reputaţia.

Ceea ce este, fără îndoială, mai puţin clar este beneficiul pe termen lung al acestui tip de acţiuni, oricât de spectaculoase ar fi ele.

„Pentru aşa ceva ai nevoie de o bună cooperare, dar şi de noroc. Israelienii sunt foarte mândri; aceasta este o operaţiune James Bond. Marea întrebare este: care este scopul? Ai irosit ceva uimitor, doar pentru a impresiona? Ceea ce a făcut Israelul, înainte de toate, este să umilească Hezbollah”, spune Dr. Ahron Bregman, un politolog de la King's College care a servit în Forţele de Apărare Israeliene (IDF).

Asasinarea lui Ayyash, subliniază el, a dus la teribile atentate sinucigaşe de represalii în Tel Aviv.

„Acum, toată lumea aşteaptă să vadă care va fi răspunsul Hezbollah. Ar putea duce la război”.