Fost şef DNA, dezvăluiri despre operaţiunea "legile Justiţiei": Iohannis mi-a spus că oamenii politici au nevoie de linişte

Procurorul-şef DNA Crin Bologa a dezvăluit, în cadrul dezbaterii "Justiţia, încrederea în stat şi securitatea naţională" de la Facultatea de Studii Europene UBB Cluj, că fostul preşedinte Klaus Iohannis i-a dat de înţeles că trebuie să facă un pas în spate atunci când s-a dus la el să îşi exprime îngrijorările legat de modificările pregătite la legile justiţiei.
Fostul şef DNA a amintit că le-a explicat parlamentarilor din Comisia Juridică în 2022, când s-au modificat legile Justiţiei, "cât de nociv poate fi dacă se aplică acele prevederi".
"În Comisia juridică aveam impresia că i-am convins pe cei de acolo. Când era de votat, toţi primeau un mesaj pe telefon, în comisia juridică a Parlamentului şi se vota cu totul altceva. De asta fac trimitere la acele centre de reflecţie.
N-am avut încotro şi am cerut o întrevedere cu preşedintele României. Am fost la Cotroceni, i-am explicat ce se întâmplă şi mi-a s-a spus că oamenii politici au nevoie de linişte. Indiferent ce se întâmplă oamenii.. Vă spun doar ce poate fi dovedit. Am avut mai multe întâlniri, nu pot să vă povestesc. Dar unde am probe, pot să vă şi spun. Sigur că am fost dezamăgit şi lucrurile au continuat şi legile au fost adoptate.
De asemenea, instituţii ale statului cu atribuţii în apărarea democraţiei şi ordinii constituţionale, prin pârghiile avute la dispoziţie, au susţinut numirea în funcţii importante a unor personaje incompetente şi şantajabile. Şi aici e vorba nu numai de sistemul de Justiţie, e vorba de statul de drept, de toate instituţiile din România", a declarat Crin Bologa, citat de clujust.ro.