Român arestat de agenţii ICE în Boston. Infracţiunile de care e acuzat

Agenţii de la Serviciul de Imigrare şi Vamă al SUA (ICE) au arestat, pe 11 ianuarie, un cetăţean român aflat în Statele Unite. Acesta este acuzat de mai multe infracţiuni, de natură sexuală.
"Pe 11 ianuarie, ICE Boston l-a arestat pe Ionuţ Andrei Stamatin, un străin cu antecedente penale din România. Acuzaţiile penale împotriva lui Stamatin includ: infracţiunea de plată pentru acte sexuale cu un minor sub 18 ani, infracţiunea de ademenire a unui minor sub 16 ani şi tentativă de comitere a unei infracţiuni”, a anunţat ICE Boston, într-un comunicat postat pe X.
Stamatin, în vârstă de 24 de ani, a fost prins în timpul unei acţiuni de identificare şi interceptare a persoanelor implicate în exploatarea victimelor traficului de persoane în oraşul Falmouth din Cape Cod, Massachusetts, transmit autorităţile americane.
„Pe 1 octombrie 2025, ofiţeri sub acoperire au intrat în contact cu domnul Ionuţ Stamatin, care credea că stabileşte ora şi locul pentru a se angaja în activităţi sexuale plătite cu o minoră de 15 ani. La scurt timp după aceea, anchetatorii au observat un bărbat sosind şi luând legătura la locaţia desemnată. Ulterior s-a stabilit că bărbatul era Ionuţ Stamatin”, a transmis Procuratura districtuală Cape and Islands, într-un comunicat citat de HotNews.