Ministrul Apărării: Armata ar putea avea 2,7% din PIB

Armata ar putea avea anul acesta cel mai mare buget de când ţara noastră a intrat în NATO. Mai exact, MApN a cerut 2,7% din PIB, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruţă, la TVR Info.
Miruţă speră ca ministerul pe care-l conduce să aibă în 2026 undeva peste 56 de miliarde de lei. Potrivit acestuia, există un plan de înzestrare multianual al armatei, iar pe anul 2026 noi avem o componentă clară, asumată prin CSAT, cu bucata din planul multianual asociată lui 2026
Anul ăsta am cerut către Ministerul de Finanţe 2,7% din PIB, arătând un lucru pe care multe ministere nu-l pot arăta. Noi avem proiecte cu facturi gata de a fi emise, astfel încât putem cheltui pe loc când ni se dă. În ultimele două zile ale anului am primit vreo 200 şi ceva de milioane şi eram miraţi dacă le putem cheltui, dar le-am cheltuit până seara. Sunt foarte bine secvențiate contractele pe care le avem, astfel încât limita e cât de mulţi bani putem primi (…) Există un plan de înzestrare multianual al armatei, iar pe anul 2026 noi avem o componentă clară asumată prin CSAT cu bucata de componentă din planul multianual care e asociată lui 2026. Avem programele prin SAFE, care intră şi astea în buget şi ne ajută un pic, că depresurizăm bugetul băgând banii din SAFE, care de fapt vin printr-un împrumut care se descarcă pe mai mulţi ani de acum înainte. Pe SAFE nu există variantă. Pe SAFE, fie faci contractele până în luna mai şi termini, în sensul că livrezi produsul până în 2030, fie ai pierdut banii”, a declarat Radu Miruţă la TVR.