Fost gardian din lagărul de concentrare nazist Stutthof, judecat pentru crime, la 93 de ani
alte articole
Un fost gardian care a lucrat în lagărul de concentrare Stutthof (Polonia) este acuzat că a cooperat la uciderea a 5.230 de persoane în timpul Holocaustului. Bruno Dey, în vârstă de 93 de ani, se va prezenta la proces în oraşul Hamburg şi ar putea fi unul dintre ultimele cazuri penale ale unui individ acuzat de genocid.
În anul 1944, când Bruno Dey avea 17 ani, s-a alăturat Batalionului Capul de Mort (SS-Totenkopfverbände), iar misiunea lui era să rămână în turnurile de supraveghere din lagărul de concentrare din oraşul Gdansk. Prin împiedicarea evadării prizonierilor, procurorii susţin că gărzi precum Dey au jucat un rol fundamental pentru a permite uciderea în masă în Stutthof.
Fostul gardian este acuzat că a contribuit la uciderea a 5.000 de prizonieri care au murit din cauza unei epidemii de tifos pentru că nu au avut acces la alimente, apă şi medicamente, 200 de persoane care au fost ucise în camerele de gazare şi 30 de persoane executate prin împuşcare în gât.
Într-unul dintre interviuri, Dey a mărturisit că a auzit ţipete şi a fost informat despre crimele din acel moment. "Ştiam că aceştia erau evrei care nu au comis crime, că se aflau acolo doar pentru că erau evrei", a spus el, potrivit publicaţiei germane Die Welt. Totuşi, el nu crede că este vinovat deoarece era doar un accesoriu la crimă. „Ce folos ar fi avut dacă aş fi plecat, ar fi găsit pe altcineva, nu?”, a adăugat bărbatul.
La vârsta de 17 ani, Bruno Dey s-a alăturat SS
Procurorii susţin că la sfârşitul anului 1944 el ar fi putut lupta pe front, în loc să devină membru SS. Însă Dey afirma că nu a putut trimis pe front din cauza unei afecţiuni cardiace.
Procesul are în jur de 20 de reclamanţi şi supravieţuitori care au stat un timp în lagărul Stutthof, dintre care patru sunt foşti membri ai mişcării de rezistenţă din Polonia şi două sunt femei care au luptat în revolta de la Varşovia. Martorii au călătorit din Statele Unite, Israel şi Polonia pentru a depune mărturie în instanţă la sfârşitul lunii octombrie.
Procesul are o valoare simbolică ridicată pentru multe dintre victime. „Aceasta nu este o răzbunare”, a spus Markus Horstmann, un avocat care îl reprezintă pe unul dintre reclamanţi, pentru The Guardian.
Gardianul acuzat a colaborat cu anchetatorii şi a fost intervievat de opt ori. Un medic l-a declarat apt psihic pentru proces, dar fiecare şedinţă de judecată este programată să nu dureze mai mult de două ore. Dey avea 17 ani la momentul presupuselor crime şi din acest motiv va apărea în faţa unei instanţe de minori. Judecătorul va trebui să evalueze gravitatea infracţiunilor comise cu legea penală germană pentru infractorii minori, care are o pedeapsă maximă de 10 ani.
Revizuirea înregistrărilor istorice continuă
Au fost deja mai multe cazuri penale în Germania împotriva personalului din lagărele de concentrare. Unul dintre exemplele istorice este hotărârea din 2011 împotriva lui John Demjanjuk, prizonier ucrainean care a devenit colaborator al naziştilor când a fost capturat în 1942.
De atunci, Oficiului Central de Investigare a Crimelor Naţional-Socialismului, din Ludwigsburg (Germania), a examinat înregistrările istorice pentru a căuta noi cazuri. În acest moment, procurorii din Germania desfăşoară 23 de investigaţii preliminare asupra unor cazuri similare. Cu toate acestea, este posibil ca inculpaţii să nu ajungă în instanţă deoarece acum au vârste înaintate.