Fost bancher elveţian: Suntem la sfârşitul unei ere majore. Un dezastru de 2,5 cvadrilioane de dolari urmează să se întâmple

Fostul bancher elveţian şi expert în riscuri, Egon von Greyerz
Fostul bancher elveţian şi expert în riscuri, Egon von Greyerz (Youtube - captură ecran)

Fostul bancher elveţian şi expert în riscuri, Egon von Greyerz (EvG), care depozitează aurul clienţilor săi în cel mai mare seif privat din lume, îngropat adânc în Alpii elveţieni, a afirmat că riscul de pe pieţele globale nu a fost niciodată atât de ridicat. Declaraţia a fost făcută într-un interviu acordat pentru USA Watchdog. EvG este şi expert în domeniul financiar şi al metalelor preţioase.

"Creditul a crescut dramatic prin intermediul instrumentelor derivate. Toate instrumentele care sunt emise acum de bănci, fonduri de pensii, fonduri de acţiuni, toate sunt sintetice. Nu există plăţi reale de bază în aproape nimic. Prin urmare, estimarea mea pentru instrumentele derivate ar fi de cel puţin 2 cvadrilioane de dolari, şi cred că este probabil conservatoare.

Apoi, avem o datorie de 300 de trilioane de dolari şi, de asemenea, avem câteva sute de trilioane de dolari de obligaţii nefinanţate.

Aşadar, este vorba de 2,5 cvadrilioane de dolari, şi asta în condiţiile unui PIB global de 80 de trilioane de dolari. Aşadar, este un dezastru care stă să se întâmple, mai ales că toţi aceşti bani creaţi nu au produs niciun fel de valoare. [...] Întotdeauna am ştiut că acest lucru se va prăbuşi, şi a durat mai mult decât mă aşteptam, dar cred că suntem la sfârşitul unei ere majore. [...]

Aceste produse derivate, la un moment dat, în următorii câţiva ani, se vor transforma de fapt în datorii. Băncile centrale vor trebui să acopere toate datoriile restante ale băncilor comerciale, aşa cum vedem acum cu Credit Suisse, Banca Angliei şi aşa mai departe. Acest lucru se va întâmpla la nivel general. Indiferent dacă se numeşte derivate sau datorie, în ceea ce mă priveşte, este acelaşi lucru. Va avea acelaşi efect asupra sistemului financiar mondial, care va fi dezastruos, bineînţeles", a afirmat fostul bancher elveţian.

EvG mai spune că pieţele de instrumente financiare derivate au fost pur şi simplu o modalitate prin care instituţiile financiare puteau să aibă datorii şi să nu le afişeze în bilanţuri. Totuşi, în cele din urmă, totul se va echilibra.

"Nimeni nu poate rambursa datoria şi nici măcar nu poate plăti dobânda. [...] Prin urmare, atunci când datoria va face implozie, la fel se va întâmpla şi cu activele care au fost finanţate prin această datorie. Aşadar, ambele părţi ale bilanţului trebuie să se prăbuşească.

Nu ştiu dacă va scădea cu 50%, 75% sau 90%. [...] Tot la ce mă gândesc este riscul, iar sistemul financiar nu va supravieţui în forma sa actuală. Băncile centrale folosesc doar un singur tip de 'medicament', şi anume mai mulţi bani tipăriţi. Acum, obţineţi randamente negative pentru banii tipăriţi. Deci, asta nu va salva nimic.

Din păcate, ne confruntăm cu o situaţie în care acest sistem va începe să facă implozie. [...] Bogaţii sunt în continuare bogaţi, dar săracii sunt cu adevărat săraci. [...] În general, în Marea Britanie, Germania şi în majoritatea ţărilor europene, oamenii nu au suficienţi bani pentru a trăi. Acesta este deja un dezastru uman.

În condiţiile în care costul alimentelor a crescut cu 25%, iar energia a crescut, la fel şi benzina, ratele dobânzilor şi chiriile, oamenii nu au suficienţi bani, iar acest lucru se întâmplă acum. Este un dezastru uman de proporţii uriaşe. Este atât de trist, iar guvernele nu vor avea nicio şansă de a face ceva în această privinţă", declară Egon von Greyerz.

În încheiere, EvG spune că "acesta este motivul pentru care [situaţia - n.n.] este tot mai aproape de implozie, deoarece întregul sistem nu poate suporta acest lucru... Riscul creşte exponenţial. Aşa că, cred că oamenii ar trebui să fie pregătiţi... Cele mai multe pieţe de active au pierdut bani, iar situaţia se va înrăutăţi."

Interviul în engleză poate fi urmărit integral aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie